Skip to main content

Reacţia preşedintelui CJT, la solicitarea originală, privind reabilitarea unei treceri peste calea ferată

XPilates & Spa

Un şofer nemulţumit de modul în care arată trecerea la nivel cu calea ferată din Sânandrei a decis să ceară reparaţii, dar într-o manieră inedita.

CITEŞTE ŞI: Ministru al Justiţiei din Germania, întâlnire cu prefectul judeţului Timiş, Eva Andreaş

El a lipit o hârtie pe care a scris: “Căline, când termini la Giarmata f*** două târnăcoape aici. #CJT Mulțumesc!”.

Reacţia lui Călin Dobra, liderul administraţiei judeţene, nu a întârziat să apară:

“Ieri a circulat în mediul online una dintre cele mai originale solicitări transmise către administrația județeană din Timiș. Aș fi apreciat foarte mult dacă autorul ar fi înlocuit un singur cuvânt, deoarece sunt total împotriva folosirii de cuvinte jignitoare, cu atât mai mult obscene. Referitor la subiectul în sine, după cum ați văzut, preocuparea noastră este constantă în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de trafic, iar recent s-a reușit împreună cu cei de la CFR, refacerea trecerilor de cale ferată de la Pișchia și Giarmata. La Sânandrei am obținut toate avizele necesare(la CFR un aviz poate dura și 1 an de zile) și suntem pe ultima sută de metri cu întocmirea documentațiilor pentru lansarea licitației privind execuția. Ca orizont de timp sper ca în luna octombrie lucrările să fie finalizate.  Vreau să știți că apreciez implicarea cetățenilor în viața comunității și respect libera exprimare, evident în limite decente așa cum am mai spus, și-mi doresc un anume lucru – ca toate mesajele pe care le primesc prin diferite mijloace de comunicare, facebook, SMS, bloguri, iată acum prin afișe sau mesaje private, să fie semnate. Vă invit să vă susțineți proiectele, nemulțumirile si criticile dar vă cer să avem un dialog civilizat și asumat”, a scris preşedintele CJT, pe pagina sa de facebook.

CITEŞTE ŞI: Alertă, la frontiera cu Serbia! Au fost depistate două maşini pline cu migranţi

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest