Skip to main content

Record de vizitatori la expoziția „Victor Brauner: Invenții și magie”! 12.000 de oameni au trecut pragul Muzeului de Artă din Timişoara

XPilates & Spa

La doar două luni de la vernisarea expoziției „Victor Brauner: Invenții și magie”, peste 12.000 de vizitatori din țară și de peste hotare au venit la Muzeul Național de Artă din Timișoara să vadă prima retrospectivă dedicată artistului organizată în Europa de Est.

Expoziția a avut vernisajul în cadrul deschiderii programului cultural „Timișoara 2023: Capitală Europeană a Culturii” și mai poate fi vizitată până pe 28 mai.

Expoziția „Victor Brauner: Invenții și magie” este un eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș, organizat de Muzeul Național de Artă Timișoara, co-organizat de Centre Pompidou Paris, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România.

„Succesul expoziției «Victor Brauner: Invenții și magie» ne confirmă importanța investițiilor în infrastructura culturală. În calitate de finanțator principal, Consiliului Județean Timiș a alocat pentru pregătirea expozițiilor Victor Brauner și Constantin Brâncuși (care se va deschide publicului pe 30 septembrie la Muzeul Național de Artă Timișoara) resurse semnificative pentru a aduce infrastructura muzeală la standarde internaționale. Vom continua să fim alături de sectorul cultural pentru a ne îndeplini un obiectiv comun – acela de a face din Timișoara Capitala Artelor Vizuale din România”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Circa 100 de lucrări (picturi, desene, sculpturi, gravuri și documente) compun expoziția retrospectivă dedicată artistului suprarealist român, originar din Piatra Neamț.

Dintre acestea, 40 de lucrări sunt oferite cu titlu de împrumut special din partea Centre Pompidou din Paris, alături de lucrări din colecțiile muzeelor Saint-Étienne Métropole (MAMC+), Musée Cantini Marseilles și ale altor muzee din România sau din colecții private și din străinătate.

„Probabil că nicio expoziţie din istoria muzeului nu a atras un număr atât de mare de vizitatori precum a făcut-o expoziția «Victor Brauner: Invenții și magie» în doar două luni. O expoziţie de succes pentru MNArT reprezintă un raport favorabil între un conţinut curatorial de calitate şi o prezentare pe măsură, dar factorul cel mai important rămâne, desigur, publicul care alege să vină în muzeu și să descopere expozițiile pe care le propunem. Până acum, doar cu expoziția Victor Brauner, Muzeul Național de Artă din Timișoara a depășit numărul total de vizitatori de anul trecut. Ne propunem ca acest tip de succes să rămână un jalon pe care să îl atingem constant pe viitor”, completează Filip Petcu, directorul Muzeului Național de Artă Timișoara.

În weekendul de deschidere, respectiv în zilele de 17 – 19 februarie, accesul publicului a fost gratuit, iar cei care încă nu au ajuns la Muzeul Național de Artă din Timișoara au posibilitatea să admire lucrările semnate de Victor Brauner până pe 28 mai. Accesul pentru vizitarea expoziției se poate face de miercuri până duminică, prețul unui bilet fiind de 55 lei.

Conform programului de vară, Muzeul Național de Artă din Timișoara poate fi vizitat în intervalul orar 13.00 – 21.00.

Accesul este gratuit pentru toate categoriile de public în fiecare a treia zi de miercuri a lunii.

„Atunci când am pornit la drum cu ideea unei prime retrospective adevărate a lui Victor Brauner în țara sa natală, știam că este un artist mult prea puțin cunoscut în România și ne doream să contribuim la schimbarea acestei stări de fapt. La două luni de la vernisaj putem vorbi, iată, de peste 12.000 de vizitatori unici ai expoziției «Victor Brauner: Invenții și magie». Sunt statistici care ne bucură și ne fac mai încrezători că efortul nostru comun, al co-organizatorilor, va produce acea transformare fundamentală la nivelul percepției asupra acestui mare artist suprarealist”, spune Ovidiu Șandor, fondator și președinte Fundația Art Encounters.

Cei care nu pot ajunge la Timișoara să admire expoziția Victor Brauner sau vor să păstreze amintirea sa și după încheierea acesteia, pot achiziționa catalogul lansat cu acest prilej în ediție bilingvă (română și engleză) coordonat de curatoarea expoziției, Camille Morando, care cuprinde texte semnate de nume marcante ale scenei culturale precum Cătălin Davidescu, Catherine Hansen, Radu Stern, Bernard Blistène, Irina Cărăbaș, Andreea Foanene, Diana Marincu, o biografie Victor Brauner și fotografii de arhivă cu artistul.

Catalogul este disponibil în rețelele de librării Cărturești, Humanitas, Librarium, La Două Bufnițe și Kyralina.

Expoziția „Victor Brauner: Invenții și magie” a fost posibilă și datorită unor importante contribuții private, precum cea a partenerului principal al expoziției – Banca Transilvania, dar și prin contribuțiile venite din partea KPMG, Arta Grafica, Regina Maria și cu sprijinul necondiționat al Comité Brauner și Fondation du Judaïsme Français.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest