RECORD de amenzi, pentru angajatorii din Timiș! Cum explică directorul ITM ?


Anul care tocmai s-a încheiat a fost unul greu pentru inspectorii de muncă din Timiș.
Deficitul de personal face ca fiecare angajat să muncească dublu, iar problema este cu atât mai mare cu cât volumul de activitate este unul mare. Ce alte probleme au întâmpinat angajații ITM Timiș și de ce au aplicat amenzi de aproape 3 milioane de lei, aflați din interviul de mai jos, acordat de directorul instituției, Pavel Kasai.
Cum a fost anul 2016, pentru inspectorii de muncă din Timiș?
Anul 2016 a fost mai bun decât precedentul, în ceea ce privește activitatea inspectorilor de muncă din județul Timiș, pentru că rezultatele ne demonstrează că angajatorii au conștientizat mai bine importanța respectării legislației din domeniu.
Ați avut mult de lucru?
Am efectuat 4.421 de controale în domeniul relațiilor de muncă și al respectării securității în muncă. Obiectivul principal rămâne însă, depistarea muncii fără forme legale, adică munca leanegru. În acest an am găsit un număr de 178 de persoane care lucrau fără a avea contract. Îmbucurător este faptul că această cifră este mai mică decât în anii precedenți.
Ce finalitate au avut aceste controale?
Am aplicat 3.443 de sancțiuni, din care 410 au fost amenzi, în valoare totală de 2.950.000 de lei. Restul au fost avertismente, pentru că noi am mers pe ideea că nu trebuie să amendezi un angajator la prima abatere. Tocmai de aceea punem accent pe consiliere, iar dacă la a doua sau a treie verificare, lucrurile nu s-au schimbat, abia atunci trecem la amenzi.
Pentru ce au fost cele mai multe amenzi?
Cele mai aspre sancțiuni sunt pentru munca fără forme legale de angajare, unde amenda este cuprinsă între 10.000 și 20.000 de lei pentru fiecare persoană găsită fără forme legale de angajare.
Există și angajatori care contestă amenzile primite?
În acest an am avut 80 de procese verbale contestate în instanță. De regulă, atunci când descoperim lucrători fără forme legale, angajatorii susțin că exact aceea este prima zi de muncă a respectivilor. În astfel de situații, se ajunge în instanță, iar judecătorii stabilesc, cu probe și mărturii, dacă angajatorul are dreptate sau nu.
Cine câștigă de obicei?
Majoritatea proceselor de acest gen sunt câștigate de ITM, pentru că avem inspectori de muncă profesioniști, care stabilesc sancțiunile în urma unor verificări atente.
Dincolo de încălcarea legislației, ce alte probleme sunt pe piața muncii din Timiș?
Un aspect neplăcut la nivelul județului Timiș îl reprezintă această fluctuație mare. Foarte mulți oameni ies din sistem, astfel că media lunară este de aproape 12.000 de persoane care pleacă de pe piața muncii. Cei mai mulți pleacă în străinătate, iar un procent mic se pensionează.
O altă problemă o reprezintă deficitul de personal. La un moment dat ITM Timiș avea 83 de angajați și ne-au fost luate 7 posturi, iar acum avem un deficit mare de inspectori, pentru că piața de muncă a județului este într-o continuă dezvoltare, controalele tematice sunt multe, la fel și sesizările primite.
Distribuie pe rețele de socializare
Comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Alte articole

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Sursa de Vest See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Sursa de Vest See Full Bio
Pune-i botniță câinelui! Îndemnul care l-a scos din minți pe un bărbat! A scos cuțitul și un spray lacrimogen
Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio
Peste 500 de participanți și aproape 15.500 de euro strânși pentru comunitate la „Giarmata în Mișcare”
Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Sursa de Vest See Full Bio
Toleranță zero pentru cei care abandonează deșeurile pe domeniul public al Timișoarei! Polițiștii locali au aplicat amenzi usturătoare
Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara trimite încă patru generatoare, în Ucraina! Primăria a plătit 170.000 de lei pentru ele
În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio
Motociclist accidentat mortal, pe o șosea din vestul țării! O altă persoană a ajuns la spital
O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a ajuns la spital, după un accident cumplit. Sursa de Vest See Full Bio








Mai controlati mai controlati sa nu credeti ca nu se lucreaza la negru chiar si la firma unde lucrez sunt cateva persoane.Nu stiu cand a venit ultima oara ITM la firma asta..nu mai stiu in ce an.Chiar daca vine acel inspector sa semnam acele acte nu se iau masuri ptr cei neangajati ca se inteleg cu patroni acesti inspectori..
🙁