Reacţia lui Alfred Simonis, după votul de duminică: vom merge mai departe pe drumul nostru cu muncă și strădanie


În judeţul Timiş, alegerile locale au plasat pe primele două locuri alianţa USR-PLUS şi PNL, iar social democraţii sunt pe locul 3.
Rezultatul slab, obţinut de PSD, este pus de deputatul Alfred Simonis pe seama faptului că timpul a fost prea scurt pentru a arată electoratului noua faţă a partidului.
“Orice proiect pe care vrei să-l întreprinzi are nevoie de timp. Am avut prea puțin pentru a arăta oamenilor că ne-am schimbat, că nu mai aparținem trecutului și că am înțeles să facem o altfel de politică. Îi felicit pe câștigătorii acestor alegeri, Dominic Fritz și Alin Nica. Încrederea acordată de alegători îi obligă şi la performanță în administrație, iar aşteptările sunt mari!”, a scris Alfred Simonis, pe pagina lui de facebook.
Deputatul apreciază şi prestaţia colegilor de partid care, deşi nu au obţiinut rezultatele sperate, au depus toate eforturile.
“De cealaltă parte, îi felicit pe Călin Dobra și pe Voichița Lăzureanu, colegii noştri alături de care am luptat pentru fiecare vot și în care ne-am pus speranța. Energia lor ne-a mobilizat şi vom merge mai departe pe drumul nostru cu muncă și strădanie, cu candidați valoroși și cu același gând neabătut de a face politică cu principia”, a mai scris Simonis.
Distribuie pe rețele de socializare
Comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Alte articole
Sorin Grindeanu propus premier! PSD a decis ca șeful partidului să preia funcția de la Palatul Victoria!
Partidul Social Democrat a decis, în ședința Biroului Permanent Național desfășurată astăzi, să își asume guvernarea și să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Sursa de Vest See Full Bio

Zile de foc în vestul țării! Meteorologii anunță cod galben de caniculă și disconfort termic în mai multe regiuni ale țării
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și două atenționări cod galben de vreme călduroasă, caniculă și disconfort termic accentuat, valabile astăzi și mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Bărbat din vestul țării, dispărut după ce a plecat în Franța! Familia nu mai știe nimic despre el din luna martie
Polițiștii din vestul țării caută un bărbat de 50 de ani din municipiul Deva, despre care familia spune că nu mai are nicio veste de mai bine de trei luni. Sursa de Vest See Full Bio
Bani europeni pentru o nouă grădiniță, în Plopi! A fost semnat contractul de finanțare
Proiectul privind transformarea „Școlii Mici” din cartierul Ploi, într-o grădiniță cu program prelungit, primește sprijin financiar european. Administrația locală a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest. Sursa de Vest See Full Bio

Dezbatere aprinsă pe viitorul circulației pe două roți în centrul Timișoarei! Unii bicicliști spun că măsurile sunt necesare, alții că e loc de mai bine!
Discuțiile privind viitorul circulației bicicletelor, trotinetelor și a altor mijloace alternative de transport în centrul Timișoarei stârnește reacții diferite în rândul comunității de bicicliști. Sursa de Vest See Full Bio

Cinci puncte de prim ajutor vor fi deschise în Timișoara în zilele toride! Vezi locațiile în care vor funcționa centrele anticaniculă
Timișorenii afectați de temperaturile extreme vor avea la dispoziție, și în această vară, cinci puncte de prim ajutor unde vor putea primi apă potabilă și asistență medicală de bază. Sursa de Vest See Full Bio

Gata și cea de-a doua probă a Evaluării Naționale! În Timiș, peste 5.000 de candidați au susținut examenul la matematică! O elevă a fost eliminată
Astăzi a fost cea de-a doua zi de examen pentru absolvenții ciclului gimnazial, și pentru majoritatea, ultima. Sursa de Vest See Full Bio

Muzicon Hub aduce la Ziua Timișoarei un showcase al scenei alternative contemporane
Muzicon Hub se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de concerte care reunesc artiști și proiecte muzicale din zone stilistice diverse, de la muzică electronică live și performance audio-vizual, până la world music, ambient, melodic techno și experimente sonore contemporane. Sursa de Vest See Full Bio

Noi locuri de parcare și spații verzi, într-un cartier din Timișoara!
Veste bună pentru locuitorii cartierului Dâmbovița din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Se închide traficul pe strada Drubeta, timp de o săptămână
La solicitarea Societății Drumuri Municipale, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea parțială a traficului rutier pe strada Drubeta. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Timișoara prin ceremonii militare și religioase
Timișorenii sunt invitați să participe joi, 26 iunie, la manifestările dedicate Zilei Drapelului Național al României, organizate în centrul orașului. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara prinde culoare! Ansambluri folclorice din mai multe țări se reunesc la Festivalul Inimilor
Festivalul Inimilor, cel mai important festival internațional de folclor din România și unul dintre cele mai reprezentative evenimente de profil din Europa, revine la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Colegiul Național Bănățean va avea o sală multifuncțională modernă! Investiția depășește 24 de milioane de lei
Primăria Timișoara pregătește o nouă investiție în infrastructura educațională a orașului. Sursa de Vest See Full Bio

Lucian Vărșăndan se retrage după aproape două decenii, de la conducerea Teatrului German de Stat Timișoara
Managerul Teatrului German de Stat Timișoara, Lucian Vărșăndan, a anunțat că se va retrage din funcție începând cu data de 1 septembrie, după aproape două decenii petrecute la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții culturale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio
Psihodrom, la Ziua Timișoarei! Trei zile de experiențe audiovizuale, muzică electronică și artă interactivă
Psihodrom se alătură programului evenimnetului „Ziua Timișoarei” și propune publicului un weekend dedicat muzicii electronice, experimentului audiovizual și artei digitale. Sursa de Vest See Full Bio
Radiala de Vest, un pas mai aproape de realizare! Începe etapa de expropieri a terenurilor de pe traseu
Proiectul privind construirea unui nou bulevard care să lege strada Gării din Timişoara de viitoarea centură de vest a oraşului, intră într-o nouă etapă. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Cele mai recente imagini de pe tronsonul de cale ferată Timișoara Est-Ronaț Triaj! Se lucrează la stațiile de pe traseu
Progres pe lotul 3 al magistralei feroviare Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad. Este vorba despre tronsonul de cale ferată cuprins între Timișoara Est – Ronaț Triaj. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Un bărbat din Timiș s-a dat drept Piedone, fostul șef ANPC, și a verificat magazine! A fost săltat de mascați și dus la audieri
Uzurpare de calități oficiale, este acuzația ce i se aduce unui bărbat în vârstă de 32 de ani, din Timiș, după ce s-a dat drept fostul șef ANPC. Sursa de Vest See Full Bio







Felicitari pentru remarcabilele realizari…Tineti-o tot asa…Urmeaza o reciclare…la Craiova?