Skip to main content

Războiul dintre Primărie și Clubul Heaven se reia în instanță! Luna viitoare se judecă dosarul privind evacuarea bazei de agrement

XPilates & Spa

Situația Clubului Heaven din Timișoara rămâne un cartof fierbinte în mâinile administrației Fritz, care, după ani de procese, s-a trezit recent cu o sentință nefavorabilă: ordinul de demolare emis de primar a fost anulat de instanță.

Asta, deși alți judecători, mai exact de la Înalta Curte de Casație și Justiție, au dat dreptate Primăriei Timișoara într-un proces-cheie, stabilind fără echivoc că terenul de peste 12.000 mp aparține municipalității. Tot în acea cauză, firma Elaine SRL, care administrează Clubul Heaven, a fost obligată să plătească despăgubiri de 300.000 de lei și o chirie lunară de 2.627 de euro până la eliberarea completă a terenului. Solicitările firmei de a intabula construcțiile de pe acel teren au fost respinse.

Cu alte cuvinte, instanța supremă a confirmat că suprafața evaluată la 5 milioane de euro este proprietate publică, iar SC Elaine SRL nu deține legal nicio construcție pe acel amplasament.

Totuși, în urmă cu două zile, firma a obținut o victorie surpriză la Curtea de Apel Timișoara, unde a fost anulată dispoziția de demolare emisă de primar, din motive procedurale. Acum, ambele părți așteaptă motivarea instanței.

Până atunci, un al treilea dosar major dintre municipalitate și firma care administrează clubul urmează să ajungă din nou în fața judecătorilor. Este vorba despre procesul de evacuare, deschis încă din 2019, dar suspendat până la soluționarea cauzei de la ÎCCJ.

Acum, cu o decizie definitivă în favoarea Primăriei, procesul de evacuare va fi reluat în luna august, iar miza este clară: eliberarea completă a bazei de agrement Heaven.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a modern suburban neighborhood with white houses and a backyard pool, overlapped by a giant portrait on the right.

Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Sursa de Vest See Full Bio

O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest