Skip to main content

Răspunsul lui Bojin la solicitarea lui Robu, privind vaporașele

XPilates & Spa

Avem vaporașe dar ele nu merg. Avem marinari, dar ei stau pe tușă. RATT a primit aprobare să fie operator de navigație, dar încă nu poate.

Problema e complicată, iar Primăria Timișoara și Direcția Apelor trebuie să ajungă la o formulă prin care să asigure transportul în comun pe Bega.

Atunci când a achiziționat vaporașele și a accesat fonduri europene pentru reabilitarea malurilor Begăi, Primăria Timișoara nu a ştiut că nu va putea să gestioneze navigaţia ambarcaţiunilor. Canalul Bega aparţine Apelor Române, iar malurile municipalităţii timişorene, astfel că RATT nu poate administra canalul. Conform primarului Robu, singura soluţie ar fi ca Apele Române să cedeze bucata râului de pe teritoriul Timişoarei Primăriei, pentru ca aceasta să administreze navigaţia, însă Titu Bojin, directorul de la Ape, spune cu totul altceva.

Domnul Robu va trebui să se împace cu ideea că navigaţia nu e o activitate a Primăriei. Trebuie să înţelegem că Bega nu e numai pe teritoriul Timişoarei, de la Uzina de Apă şi până la Solventul. Bega înseamnă Lacul Surduc, nodurile de la Coşteiu, Topolovăţu Mare, nodul de la Uzina de Apă, mai mult, canalul nu se opreşte la marginea oraşului, merge mai departe, e noul hidrotehnic de la Sânmihai, la care trebuie să facă manevrele pentru închiderea şi deschiderea ecluzelor, alea nu sunt cu senzori ca să vadă că vine vaporul lu Lae şi să se deschidă. La fel la Uivar. Inclusiv ieşirea din ţară a Begăi e controlată şi din punctul de vedere al cantităţii de apă pe care trebuie să o dăm la vecinii noştri sârbi, minim-maxim, inclusiv calitatea apei, deci nu facem noi ce vrem. Nu e aşa simplu cum zice Lae. Eu îi dau Bega ca să o administreze, dar nu poate să administreze numa porţiunea pe care el ia bani”, a explicat Titu Bojin.
Mai mult, directorul de la Ape susține că sunt și probleme de natură internațională pentru care instituția pe care o conduce n-ar putea să cedeze Primăriei Timișoara, partea canalului Bega de pe teritoriul orașului.

În mod normal noi trebuie să ţinem nivelul apei, să zicem la 1 m, dacă vin vaporaşele va fi nevoie de un nivel mai mare, pentru că e greutatea vaporului, probabil trebuie să ţinem la 2 m nivelul. Toate costurile acestea suplimentare trebuie stabilite, să vedem dacă vrea el să fie marinarul, nu-i problemă. Canalul Bega e artificial, nu curge apa de la izvoarele de pe munte şi atunci trebuie să ne clarificăm, dacă vor să îl administreze, foarte bine, dar cine va răspunde de calitate, cine răspunde dacă e un accident pe Bega, se răstoarnă un vapor şi se scurg 500 l de motorină în apă, apa care merge la sârbi. Cine plăteşte atunci şi cine răspunde? Nu e aşa uşor, nu e ca pe şosea, pentru că acolo toată lumea are dreptul să circule, dar pe apă e altceva. Şi eu vreau să circule vaporaşele, dar în condiţii de legalitate, pentru că dacă plecăm de la început strâmb nu e bine”, a mai spus Bojin, care crede că cea mai bună modalitate este ca cele două instituții să găsească o soluție concretă și legală cât mai repede pentru a le da timișorenilor posibilitatea de a se plimba cu vaporettele.

Trebuie să găsim o soluţie, pentru că au fost cumpărate vaporaşele, canalul e navigabil. E o situaţie mai complicată, dar ea se poate rezolva, dar nu aşa declarativ, la conferinţe de presă”, a conchis Bojin.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest