Skip to main content

Profesori universitari din 12 țări, la UVT. S-au pus pe tapet cele mai bune soluții din domeniul contabilității

XPilates & Spa

Internaționalizarea programelor academice de studiu este o realitate la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

O dovedește și cel mai recent proiect derulat de către profesorii de la Contabilitate, din cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor. Practic, la sfârșitul săptămânii trecute, specialiști din domeniu din 12 țări europene s-au aflat într-o întâlnire de lucru la Timișoara.

Prin intermediul proiectului Erasmus+ „International Learning Platform for Accountancy”, reprezentanții a 12 universități de prestigiu din lume (Austria, Germania, Lituania, Grecia, Marea Britanie, Portugalia, Ungaria, Spania, Franța, SUA, Italia și Luxemburg) au fost prezenți la UVT, în cadrul unei întâlniri operaționale.

Participanții provin de la: University of Innsbruck, Austria; Friedrich Alexander University Erlangen Nürnberg, Germania; Vytauto Didziojo University, Kaunas, Lituania; University of Kavala, Institute of Technology, Grecia; Bournemouth University, Marea Britanie; Politechnic of Porto, Portugalia; Corvinius University, Budapesta, Ungaria; University of Vigo, Spania; University Bretagne-Sud Vannes, Franța. Acestora li se adăugă Southern Connecticut State University, New Haven, SUA, University of Urbino, Italia și University of Luxemburg.

Proiectul este un demers realizat, pe o perioadă de trei ani, de universități membre ale Association des Formations Européennes à la Comptabilité et à l’Audit și implică dezvoltarea unor studii de caz integrate în domeniul standardelor internaționale de raportare financiară, analizei financiar-contabile, auditului financiar, etica în contabilitate ori responsabilității sociale a companiilor.

Ulterior testării în cadrul a trei programe de studiu intensiv, cu participarea internațională a peste 200 studenți din cele 10 țări participante, plus Italia, Luxemburg și Statele Unite ale Americii (Budapesta-2015, Vannes-2016, Kavala-2017), studiile de caz vor fi disponibile pe o platformă online, a Universității din Innsbruck, pentru utilizare în cadrul actului de predare, în universități implicate. În toate cele patru arii dezvoltate prin proiect, cadrele didactice din Departamentul Contabilitate și Audit al UVT au avut contribuții atât în ceea ce privește construcția studiilor, dar și predarea în grupele internaționale de studenți”, a declarat prof. univ. dr. Bunget Ovidiu Constantin, responsabil de proiect din partea UVT.

Universitatea depune eforturi constante de internaționalizare a activității sale, ceea ce presupune atât crearea de oferte de studiu competitive la nivel european, cât și intrarea în parteneriate din care noi și colegii noștri de peste graniță avem de învățat. Au fost prezenți la Timișoara specialiști din 12 universități, o șansă importantă pentru a obține noi perspective asupra domeniului contabilității, care apoi să se regăsească în programele noastre și în modalitatea de predare”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Proiectul creează premisele de schimburi de bune practici între profesorii și studenții participanți la programele intensive, studiile oferind posibilitatea realizării de comparații între soluțiile naționale și cele internaționale în domeniul contabilității.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ