Prima misiune economică a CCIA Timiș în Peru și Columbia deschide noi oportunități pentru companiile timișene
O delegație de afaceri din județul Timiș a participat la prima misiune economică de documentare și prospectare organizată în Peru și Columbia.
Misiunea a avut loc în perioada 17-28 martie și a fost condusă de Cristina Coroian, director al Departamentului de Relații Economice cu Mediul de Afaceri din cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.
Inițiativa face parte din demersurile constante ale CCIAT de a sprijini companiile locale în extinderea activității pe piețe extra-europene, facilitând accesul acestora la două dintre cele mai dinamice economii ale Americii Latine.
Obiectivul principal al misiunii a fost facilitarea contactelor directe de afaceri, identificarea unor noi oportunități de export și inițierea unor parteneriate comerciale sustenabile.
Din delegație au făcut parte reprezentanți ai șapte companii timișene, active în domenii variate, dar cu un important potențial de dezvoltare și colaborare pe piețele internaționale.
Agenda profesională a inclus întâlniri cu reprezentanți ai corpului diplomatic al României acreditați în cele două state, prilej cu care delegația timișeană a beneficiat de informații relevante privind mediul economic și oportunitățile de cooperare.
La Lima, delegația a avut o întâlnire cu E.S. Camelia Ion-Radu, ambasadorul României în Republica Peru, și cu echipa Ambasadei, care a prezentat perspectivele economice ale acestei piețe aflate în continuă dezvoltare. În cadrul discuțiilor s-a subliniat interesul manifestat de companiile peruane pentru colaborări cu firme românești în domenii precum importul de cereale, cyber-security, infrastructură, mijloace de transport, import direct de fructe, gastronomie și produse farmaceutice.
La Bogotá, delegația a fost primită de E.S. Manuel Pleșa, ambasadorul României în Republica Columbia, împreună cu echipa Ambasadei. În cadrul întâlnirii au fost prezentate principalele caracteristici ale mediului de afaceri columbian, precum și oportunitățile existente în sectoare cu potențial ridicat de dezvoltare, precum infrastructura și energia verde.
La ambele întâlniri, reprezentanții firmelor timișene au avut ocazia să își prezinte activitatea și interesul pentru dezvoltarea de parteneriate pe cele două piețe.
Diplomații români și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini în continuare mediul de afaceri românesc, prin facilitarea dialogului cu parteneri locali și identificarea unor noi oportunități de cooperare economică.
„Misiunea economică organizată de CCIAT în Peru și Columbia reprezintă un prim pas important în consolidarea relațiilor economice dintre companiile timișene și piețele din America Latină, deschizând perspective reale pentru dezvoltarea exporturilor și pentru inițierea unor parteneriate comerciale durabile în regiune”, transmit reprezentanții CCIA Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Căminul de bătrâni „Inocențiu Klein” din Timișoara ar putea fi extins! Primăria intenționează să cumpere un imobil din apropiere
Primăria Timișoara pregătește extinderea serviciilor sociale pentru persoane vârstnice și cazuri vulnerabile! Sursa de Vest See Full Bio

Retim anunță programul de lucru de Ziua Internațională a Copilului
Compania Retim aduce la cunoștință clienților săi informații referitoare la programul de lucru pentru data de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș continuă tradiția misiunilor economice în SUA! Companiile sunt invitate la New York și Miami
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează și în acest an o misiune economică multisectorială în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Sursa de Vest See Full Bio
Popoviciu, trompeta lui Simonis! Reacția dură a lui Sorin Șipoș, după anunțul secretarului PNL Timiș că vrea funcția de city manager
Alin Popoviciu, secretarul PNL Timiș, prins cu minciuna. Declarația sa privind discuțiile purtate cu conducerea USR privind o alianță, pe plan local, este demontată de Sorin Șipoș. Sursa de Vest See Full Bio

O femeie a fost bătută și jefuită în propria locuință! Tâlharul este chiar iubitul ei
O femeie de 32 de ani a cerut ajutor polițiștilor după ce a fost tâlhărită în locuința sa, chiar de partenerul ei. Sursa de Vest See Full Bio
Românii renunță la cadourile clasice și investesc în experiențe. Un eveniment cu vampiri, inspirat din legenda lui Dracula, atrage tot mai mulți participanți
Într-un context marcat de stres, ritm alert și presiune constantă, tot mai mulți români aleg să investească în experiențe memorabile în locul cadourilor tradiționale. Sursa de Vest See Full Bio
FOTO: Lucrările pentru realizarea centurii de vest a Timișoarei sunt în toi! Se intervine la structurile de pe traseu
Este un ritm bun al lucrărilor de la centura de vest a Timișoarei, la două săptămâni de la deschiderea oficială a șantierului. Sursa de Vest See Full Bio
Știm cine sunt variantele lui Popoviciu pentru postul de city manager! Cum încearcă secretarul PNL Timiș să saboteze o alianță cu USR?
Mesajul transmis de Ilie Bolojan privind reconstruirea dreptei și apropierea dintre PNL și USR pare să întâmpine primele obstacole chiar în Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Noi restricții de circulație sunt instituite la Timișoara, începând de astăzi
La solicitarea Delgaz Grid, Scietății Drumuri Municipale și Asociației Banat Link, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea trafcului rutier în mai multe zone din oraș, începând de astăzi. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Incendiu violent, pe autostrada A1! Un tir care transporta piese auto a ars ca o torță
Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență pentru lichidarea unui incendiu violent izbucnit la un tir ce transporta piese auto. Sursa de Vest See Full Bio
Luci Mușuroi, șefa Gărzii de Mediu Timiș, la „Știrea din Spatele Știrii”
Luci Mușuroi, șefa Gărzii de Mediu Timiș, la „Știrea din Spatele Știrii” – joi, 28 mai 2026. Sursa de Vest See Full Bio
„Supereroii Sănătății” transformă Parcul Copiilor, de 1 Iunie, într-un loc unde cei mici învață despre sănătate și prevenție!
Spitalul Municipal de Urgență Timișoara participă, pe 1 Iunie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Supereroii Sănătății”, în Parcul Copiilor. Sursa de Vest See Full Bio
Una dintre cele mai frumoase șosele alpine din Europa se redeschide! Șoferii și motocicliștii pot urca, din nou, pe Transalpina
Vești bune pentru șoferi și pasionații de drumuri montane spectaculoase. Circulația rutieră pe Transalpina se redeschide vineri, 29 mai 2026, începând cu ora 09:00, pe sectorul cuprins între Rânca și Curpăt. Sursa de Vest See Full Bio
Ritm susținut pe tronsonul de cale ferată Lugoj-Timișoara Est! Se lucrează în zona podului peste Bega
Echipele de muncitori mobilizate pe șantierul Lotului 2 al al magistralei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, care se modernizerază cu bani europeni, trag tare, pentru a finaliza lucrările la timp. Sursa de Vest See Full Bio

Barajul Trei Ape va fi golit controlat pentru lucrări de mentenanță, după o jumătate de secol de funcționare!
Administrația Bazinală de Apă Banat anunță că acumularea Timiș Trei Ape va intra într-un amplu program de reabilitare și mentenanță, care vizează modernizarea echipamentelor hidromecanice ale barajului. Sursa de Vest See Full Bio
Tripleți veniți pe lume, la Maternitatea Bega! Cei trei băieței mai au acasă patru surioare
Un moment emoționant a avut loc la Maternitatea Bega a Spitalului Județean din Timișoara, unde o femeie în vârstă de 44 de ani a adus pe lume trei băieței: Darko, Milan și Deian. Sursa de Vest See Full Bio

Alin Nica, despre invitația lui Popoviciu de a reveni în PNL: „E o politică destul de insalubră în ultima vreme”
Anunț surrprinzător, făcut astăzi, de secretarul general al PNL Timiș, Alin Popoviciu, care îi vrea înapoi pe liberalii care au părăsit partidul. Sursa de Vest See Full Bio

Modificări în transportul public din Timișoara, duminică, pentru evenimentul „Bulevardul Copiilor la UVT”!
Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația mai multor mijloace de transport public, duminică, 31 mai, ca urmare a restricțiilor de trafic impuse pentru desfășurarea evenimentului „Bulevardul Copiilor la UVT”. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns