Skip to main content

VIDEO: Incendiu violent, pe autostrada A1! Un tir care transporta piese auto a ars ca o torță

XPilates & Spa

Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență pentru lichidarea unui incendiu violent izbucnit la un tir ce transporta piese auto.

Alarma a fost dată azi-noapte, în jurul orei 02:30. La momentul izbucnirii flăcărilor, autotrenul circula pe autostrada A1, pe sensul Timișoara-Lugoj.

„De urgență s-au deplasat la locul evenimentului trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Lugoj si Punctului de Lucru Topolovățu Mare și o autocisternă de 30.000 l, din cadrul Detașamentului 2 Pompieri Timișoara”, transmite ISU Timiș.

La sosirea echipajelor de intervenție, ardea semiremorca tirului. Capul tractor a fost decuplat și nu a fost afectat de flăcări.

Pompierii au lichidat incendiul, iar din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Amintim, cu câteva ore înainte, pe autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara-Deva, a fost semnalat un alt incendiu izbucnit la un autotren, care transporta frigorifice.

Din fericire, flăcările au fost stinse în scurt timp și nu s-au înregistrat victime.

Truck on a highway catching fire; firefighters spray water as smoke rises from a damaged trailer (split view of incident).

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Compania Retim aduce la cunoștință clienților săi informații referitoare la programul de lucru pentru data de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului. Bianca Albei See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează și în acest an o misiune economică multisectorială în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Bianca Albei See Full Bio

Businessman in a dark suit stands with arms crossed at a formal event, blurred attendees in the background.

Alin Popoviciu, secretarul PNL Timiș, prins cu minciuna. Declarația sa privind discuțiile purtate cu conducerea USR privind o alianță, pe plan local, este demontată de Sorin Șipoș. Bianca Albei See Full Bio

O femeie de 32 de ani a cerut ajutor polițiștilor după ce a fost tâlhărită în locuința sa, chiar de partenerul ei. Bianca Albei See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Delgaz Grid, Scietății Drumuri Municipale și Asociației Banat Link, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea trafcului rutier în mai multe zone din oraș, începând de astăzi. Bianca Albei See Full Bio

Charred livestock trailer on a highway at night, with burning debris and pink emergency lights reflecting off metal cages.

Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență pentru lichidarea unui incendiu violent izbucnit la un tir ce transporta piese auto. Alarma a fost dată azi-noapte, în jurul orei 02:30. La momentul izbucnirii flăcărilor, autotrenul circula pe autostrada A1, pe sensul Timișoara-Lugoj. „De urgență s-au deplasat la locul evenimentului trei autospeciale de stingere din cadrul […]

Long-exposure shot of a winding mountain road at dusk, with red and white light trails from passing cars in a valley.

Vești bune pentru șoferi și pasionații de drumuri montane spectaculoase. Circulația rutieră pe Transalpina se redeschide vineri, 29 mai 2026, începând cu ora 09:00, pe sectorul cuprins între Rânca și Curpăt. Bianca Albei See Full Bio

Construction site collage: left panel shows a worker in a yellow helmet and vest guiding stacked steel beams; right panel shows two workers securing a large steel girder to a crane.

Echipele de muncitori mobilizate pe șantierul Lotului 2 al al magistralei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, care se modernizerază cu bani europeni, trag tare, pentru a finaliza lucrările la timp. Bianca Albei See Full Bio

Administrația Bazinală de Apă Banat anunță că acumularea Timiș Trei Ape va intra într-un amplu program de reabilitare și mentenanță, care vizează modernizarea echipamentelor hidromecanice ale barajului. Bianca Albei See Full Bio

Mother resting in a hospital bed with two newborn twins swaddled in white blankets beside her.

Un moment emoționant a avut loc la Maternitatea Bega a Spitalului Județean din Timișoara, unde o femeie în vârstă de 44 de ani a adus pe lume trei băieței: Darko, Milan și Deian. Bianca Albei See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația mai multor mijloace de transport public, duminică, 31 mai, ca urmare a restricțiilor de trafic impuse pentru desfășurarea evenimentului „Bulevardul Copiilor la UVT”. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei