Skip to main content

Președintele CCIA Timiș, reprezentant al sistemului cameral din Regiunea Vest la BUSINESS FORUM VEST

XPilates & Spa

Președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a participat la Business FORUM Vest, organizat de Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș și UNPR Vest.

Cea de-a 5-a ediție a Forumului a a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri din județele Timiș, Hunedoara, Arad, Caraș-Severin, reprezentanți ai administrației publice și specialiști din domenii strategice, a oferit un cadru solid pentru discuții aplicate privind dezvoltarea economică a Regiunii de Vest.

Ca singur reprezentant al sistemului cameral din Regiunea Vest, președintele CCIAT a evidențiat rolul esențial al camerelor de comerț în susținerea antreprenoriatului regional și a unui dialog deschis cu autoritățile publice locale și centrale. 

„Rolul camerelor de comerț în susținerea antreprenoriatului regional este esențial, deoarece ele funcționează ca un hub care conectează companiile între ele, cu autoritățile publice și partenerii externi. În mediul de afaceri românesc se manifestă mai multe entități al căror obiectiv este să reprezinte mediul de afaceri, cele mai multe fiind entități cu atribuții fie de nișă, fie cu rol conjunctural. Din acest punct de vedere, camerele de comerț sunt singurele organisme de utilitate publică având o reprezentativitate deplină la nivel național, potrivit legii, poziție care le conferă un statut consolidat în fața autorităților publice centrale și locale, precum și în raport cu partenerii instituționali din străinătate”, a precizat președintele CCIAT.

În continuarea intervenției, Domnia Sa a făcut o prezentare a programelor și inițiativelor CCIAT cu impact asupra mediului de afaceri și a acțiunilor de sprijinire, apărare și reprezentare a intereselor companiilor timișene prin dialog cu decidentul politic, cu referire la: activitatea de  lobby în contextul în care camerele de comerț sunt entități abilitate prin lege să desfășoare asrfel de activități pe lângă autoritățile publice; formare și profesionalizare prin derularea de proiectede dezvoltare a competenţelor ecologice, digitale şi antreprenoriale pentru angajaţii din Regiunea Vest; informații și consultanță de specialitate; dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin profesionalizarea personalului, îmbunătățirea calității serviciilor și modernizarea infrastructurii logistice (vezi Centrul Regional de Afaceri).

Totodată, președintele CCIAT s-a oprit asupra sprijinului pentru internaționalizarea afacerilor, pe care organizația camerală îl oferă prin acțiuni de promovare a produselor autohtone pe piețele internaționale – misiuni economice, forumuri de afaceri, întâlniri B2B, târguri și conferințe internaționale, cu prioritate pe piețele extracomunitare, în zone mai puțin accesibile mediului de afaceri autohton: Statele Unite ale Americii, Japonia, China, Argentina, Australia, Brazilia.

„Un moment de referință în activitatea noastră l-a reprezentat organizarea, anul trecut, în premieră absolută pentru mediul cameral românesc și european, a Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, la care au participat peste 400 de companii din 7 țări europene și 45 de oficiali români și străini. Pregătim deja ediția următoare, programată pentru 14-15 mai 2026, cu participarea a 9 țări de pe două continente: Europa (Germania, Polonia, Portugalia, România, Serbia,Turcia) și Asia (China, India, Qatar). (…) CCIAT rămâne o voce reprezentativă în dialogul public-privat, oferind comunității de afaceri o platformă solidă de comunicare cu autoritățile, susținând interesele companiilor și contribuind la formularea unor politici și soluții favorabile dezvoltării mediului economic”, a concluzionat Florica Chiriță.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a modern suburban neighborhood with white houses and a backyard pool, overlapped by a giant portrait on the right.

Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Sursa de Vest See Full Bio

O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest