Poliţiştii de frontieră din România şi Serbia fac front comun pentru oprirea migranţilor!


Frontierele cu Serbia, supravegheate de patrule comune pentru stoparea fluxului de migranţi!
Asta au decis astăzi autortăţile române şi sârbe, la Timişoara, şi chiar au semnat un protocol în acest sens.
Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache şi omologul său din Serbia au semnat astăzi, la Timişoara, un protocol de colaborare privind sporirea securităţii la graniţele dintre cele două ţări. Astfel, în perioada imediat următoare vor începe să patruleze echipe formate din poliţişti de frontieră români şi sârbi, pentru a împiedica astfel migranţii să mai treacă ilegal graniţele.

„Patrulele urmează să intre în activitate în perioada următoare. Discuții pe acest subiect între miniştrii noştri de interne au tot foat în acest an, dar acum am reușit să formalizăm cadrul în care vor fi organizate aceste patrule. Deci în perioada imediat următoare vor intra în activitate, deja există contacte foarte frecvente între poliţiştii de frontieră de o parte şi de cealaltă, însă prin acest protocol vom avea chiar o patrulare comună şi atunci va fi mai uşor de lucrat. Legat de fluxurile migraționiste, în măsura în care şi aceste patrule vor intra în activitate, va fi mult va fi mai ușor de controlat. Noi pe partea noastră am luat oricum măsuri de întărire a prezenţei în această zonă însă cooperarea aceasta cu vecinii sârbi este una esenţială”, spune Dacian Cioloş, prim ministrul României.
„Sper ca România să aprecieze ceea ce am făcut noi în criza migranților. Nu s-a simțit, de partea română a graniței, nici a mia parte din situația prin care a trecut Serbia”, a completat Alexandar Vucic, prim ministrul Serbiei.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Video: Scandal uriaș, în parcarea aeroportului din Timișoara! Polițiștii au intervenit de urgență
Intervenție de urgență a polițiștilor din Aeroportul Timișoara, după ce agenții de pază i-au anunțat că în parcare a izbucnit un conflict, între mai multe persoane. Sursa de Vest See Full Bio
Erou și în timpul liber! Un pompier a salvat viața unui bărbat prăbușit la pământ, pe marginea drumului
Spiritul de salvator nu ia pauză niciodată. Un pompier aflat în timpul liber a intervenit rapid și a salvat viața unui bărbat aflat într-o situație critică. Sursa de Vest See Full Bio
Prăpăd făcut de furtună! O femeie a fost rănită după ce un gard smuls de vânt s-a prăbușit peste ea
Vântul puternic care a lovit ieri, vestul țării, a pus la pământ copaci și stâlpi de iluminat și a smuls acoperișuri. Sursa de Vest See Full Bio
Aquatim, partener în proiectul european „SPRINGS” pentru monitorizarea impactului schimbărilor climatice asupra calității apei
Aquatim S.A., prin Laboratorul Control Calitate Apă, participă în calitate de partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Sursa de Vest See Full Bio

Trei mașini s-au ciocnit violent, pe o șosea din vestul țării! Două persoane au fost transportate la spital
Trei mașini au fost implicate într-un accident, în această după-amiază. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Scandal monstru, la Timișoara! Tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Au intervenit mai multe echipaje de poliție
A fost scandal de proporții, azi-noapte, la Timișoara. Au intervenit polițiștii. Sursa de Vest See Full Bio

Veste bună pentru timișoreni! Bilete la jumătate de preț, la concertul Alphaville
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio
Au început preînscrierile pentru admiterea la facultate! Politehnica Timișoara pune la bătaie peste 2.000 de locuri bugetate
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Alertă meteo! Mai multe regiuni din țară, sub cod galben de vânt, vijelii și instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio
Muzică clasică, jazz și sonorități contemporane, într-un recital de excepție, la Filarmonica Banatul din Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la recitalul „4ELEMENTS: (re)Shaping Music”. Sursa de Vest See Full Bio

Vrei să urmezi studii superioare? Vezi aici oferta educațională a Universității de Științele Vieții din Timișoara
Alegerea unui program de studiu este unul dintre cele mai importante decizii pentru viitorul profesional al unui tânăr. Sursa de Vest See Full Bio

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio





Lasă un răspuns