Poli Timișoara, între simbolul orașului și năravurile dâmbovițene

Poli Timișoara nu este un proiect personal a lui Simonis și nu este nici o anexă a vreunui partid politic. Poli este un simbol al orașului, construit în zeci de ani, cu suferințe, falimente, reveniri și generații de suporteri care au dus clubul în spate atunci când administrațiile veneau și plecau.

De aproape un an, clubul este asociat aproape obsesiv cu un singur nume: Alfred Simonis. Președintele Consiliului Județean Timiș a devenit figura dominantă a discursului despre Poli. El anunță, el decide, el explică, el își asumă, el reacționează. Comunicarea este personalizată, iar clubul este tot mai mult legat de imaginea lui Alfred Simonis care îl finanțează prin instituția pe care o conduce.

Faptul că autoritățile locale finanțează clubul nu este în sine discutabil. Consiliul Județean, Primăria Timișoara și Universitatea Politehnica au datoria să sprijine un simbol al orașului. Derapajul începe atunci când finanțarea devine capital de imagine, iar transparența este tratată ca un real pericol.

În jurul clubului gravitează un cerc restrâns de decizie format din prieteni și cumetri. Conducerea executivă este asigurată de Dinu Bara, apropiat al lui Alfred Simonis, relația lor fiind public cunoscută.

Nu este ilegal să ai relații personale sau prietenii. Dar, într-un proiect finanțat aproape exclusiv din bani publici, percepția opiniei publice chiar contează. Iar ideea de a numi un prieten apropiat la comanda Clubului Poli, transformat într-un aparat de propaganda politică pune pe gânduri chiar și pe “jurnaliștii cu un nivel de pregătire scăzut”.

E firesc să ne întrebăm dacă au existat criterii clare pentru această numire? Au fost proceduri transparente? Sunt în prezent publicate detaliile complete ale cheltuielilor făcute de club? Evident că nu.

Într-o democrație, aceste întrebări sunt firești, nu atacuri, așa cum susține Alfred Simonis, un politician de mâna a doua, educat și instruit de foști membri ai Partidului Comunist, vopsiți, după Revoluție în social-democrați.

Ceea ce este taxabil nu este doar lipsa unor răspunsuri clare, ci reacția la întrebările legitime. De fiecare dată când jurnaliștii redacției noastre au cerut explicații despre bani, contracte sau decizii administrative, răspunsul nu a fost unul tehnic, bazat pe documente și cifre, ci unul agresiv.

Jurnaliștii redacției noastre au fost etichetați drept „mincinoși”. Au fost acuzați că „nu iubesc clubul”. Au fost ironizați și delegitimați public.

Acesta este un obicei vechi al politicii dâmbovițene, importate de Simonis la Timișoara.

Când nu ești în stare să răspunzi la o întrebare simplă și legitimă, ataci persoana. Când nu vrei să clarifici situația dubioasă a contractelor, ridici tonul. Când nu poți controla sub nici o formă întrebarea, încerci să schimbi povestea și să deturnezi percepția publică.

Dar Poli nu este un teren de confruntare cu presa neînregimentată politic. Este un club finanțat din bani publici. Iar banii publici nu pot fi sifonați prin discursuri toxice, ci prin transparență.

Dovada clară că Simonis este un administrator mediocru este faptul că încă nu a înțeles că forma juridică de asociație nu transformă fondurile publice în proprietate personală. Nu le scoate din sfera interesului public. Indiferent de felul în care își împachetează discursul, banii rămân ai contribuabililor.

Când un politician care se pretinde lider începe să trateze critica drept un dușman personal, semnalul este clar. Printre multe altele, spiritul democratic presupune acceptarea controlului public. Din fericire, nu toată presa din Timișoara este o galerie de partid cu obligații politice. Rolul presei este să verifice, să întrebe și să explice.

Simonis avea datoria să răspundă acuzațiilor făcute de redacția noastră cu cifre și documente. În schimb, a transformat jurnaliștii în ținte. Dacă întrebările noastre au provocat furie, problema nu este a redacției. Vorbim despre puterea acaparată de un grup de indivizi lipsiți de maturitate politică. Un grup toxic, care începe să creadă că simbolurile orașului pot fi confiscate. Politicieni vremelnici care confundă administrația cu proprietatea personală. Poli a existat înainte ca Simonis să se nască și va exista, cu siguranță, și după el.

Hai, Poli!