Skip to main content

Pietoni spulberaţi de o maşină! Unul dintre ei se zbate între viaţă şi moarte

XPilates & Spa

Un accident grav s-a petrecut în această dimineaţă, când un bărbat şi o femeie au fost loviţi în plin de o maşină.

Impactul a avut loc în zona localităţii Boldur din judeţul Timiş, iar victimele mergeau pe partea carosabilă.

CITEŞTE ŞI: Dezinteres maxim! După ce au cerut la unison, autobuze spre Timişoara, locuitorii din Sînandrei s-au prezentat în număr mic, la dezbaterea pe această temă

Şoferul unui autoturism care circula în aceeaşi direcţie, nu i-a observat pe cei doi pietoni şi i-a lovit în plin.

accident boldur 02

“Un bărbat de 35 de ani care circula pe DJ 592 C, din direcţia Boldur spre Lugoj, la un moment dat a acroşat două persoane care se deplsau pe partea carosabilă, în acelaşi sens de mers. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

Ambele victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spitalul din Lugoj.

Dacă femeia, în vârstă de 50 de ani, nu a suferit leziuni grave, care să îi pună viaţa în pericol, bărbatul, în vârstă de 61 de ani, este în stare gravă.

CITEŞTE ŞI: VIDEO Șeful țiganilor de mătase din Timișoara, înmormântat fără fast! Cum a fost condus pe ultimul drum Vișinel Stanca?

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, urmând să stabilească exact, cum s-a petrceut nenorocirea şi cine este vinovat.

 

sursa foto: lugojinfo.ro

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Spiritul de salvator nu ia pauză niciodată. Un pompier aflat în timpul liber a intervenit rapid și a salvat viața unui bărbat aflat într-o situație critică. Sursa de Vest See Full Bio

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest