Peste 85 de milioane de lei! Investiții la două unități de învățământ din Timișoara, pentru care Primăria solicită și fonduri europene

Primăria Timișoara urmărește obținerea fondurilor europene pentru reabilitarea unei unități de învățământ din oraș, prin Programul Regional Vest
Este vorba despre Școala Gimnazială nr. 16, situată pe str. București nr. 11. Aici, proiectul prevede reabilitarea completă a corpului C1, dotarea cu sisteme moderne de încălzire și răcire, un sistem de ventilație performant, corpuri de iluminat LED cu senzori de mișcare și un sistem reabilitat de apă caldă, precum și montarea unor panouri solare fotovoltaice.
Investiția are o valoarea totală de 16.961.884 (TVA inclus), iar durata de execuție este de 14 luni. Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice cu indicatorii tehnico-economici, precum și devizul general faza PT, a fost aprobat de consilierii locali.
„Prin atragerea fondurilor europene, reușim nu doar să eficientizăm energetic clădirile școlare, ci și să le adaptăm standardelor actuale de confort și siguranță. Investițiile de acum reduc costurile de operare pe termen lung, sprijină tranziția verde și asigură condiții mai bune de învățare pentru mii de elevi. Școlile moderne sunt un atu în atractivitatea Timișoarei pe termen lung”, a declarat primarul Dominic Fritz.
În plus, o altă investiție planificată de municipalitate vizează Liceul Tehnic Electrotimiș, care, în acest moment, funcționează într-un ansamblu de clădiri construite în anii ’70, aflate într-o stare de degradare. În acest caz, investiția prevede atât lucrări de renovare, cât și de reabilitare termică. Acoperișul și pereții vor fi izolați termic, iar tâmplăria exterioară va fi înlocuită integral. Totodată, și aici vor fi instalate panouri solare și fotovoltaice.
Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare se ridică la 68.174.119 lei (TVA inclus), iar durata de implementare a proiectului este de 24 de luni. Indicatorii tehnico-economici (faza DALI) au fost aprobați de Consiliul Local.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Adolescent, cercetat pentru trafic de minori! A determinat o fată de 15 ani să se prostitueze
Un adolescent de 16 ani, din Hunedoara, este cercetat pentru trafic de minori. Sursa de Vest See Full Bio

Noi restricții de circulație intră în vigoare, începând de mâine, la Timișoara! Ce zone sunt vizate?
Se va circula cu dificultate, în mai multe zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Peste 1,6 milioane de lei pentru cultură! Primăria anunță investiții de amploare în două spații muzeale din Timișoara
Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Schema imobiliară perfecționată de Simonis! Prima casă dezvăluie mecanismul din spatele ingineriilor financiare și cadastrale care i-au adus milioane de euro
Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio
Concert dedicat capodoperelor renascentiste engleze, în Piața Bălcescu din Timișoara
Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Sursa de Vest See Full Bio

Prefectul de Timiș, călcat de mascați! Elena Micicoi, vizată de procurorii EPPO, într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene
O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Sursa de Vest See Full Bio

A avut intenții bune, dar a fost jefuit! Cum a rămas un bărbat fără telefon?
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns