Peste 40 de companii și instituții publice, prezente la „Career Days@UVT” 2026
Universitatea de Vest din Timișoara a organizat o nouă ediție a evenimentului de networking dedicat oportunităților de carieră pentru studenți și absolvenți, sub genericul „Career Days@UVT”.
Evenimentul a reunit conducerea universității, reprezentată de Flavia Barna, prorector UVT responsabil cu parteneriatele instituționale, managementul proiectelor europene și antreprenoriat, alături de reprezentanți ai conducerilor celor 12 facultăți din cadrul UVT și ai companiilor angajatoare participante.
Potrivit organizatorilor, ediția din acest an a adus împreună peste 40 de companii și instituții publice, din 16 domenii diferite de activitate, oferind studenților și absolvenților acces direct la programe de internship, stagii de practică și oportunități pentru primele experiențe profesionale.
„În acest an, peste 40 de companii și instituții publice au fost prezente la «Career Days UVT», reprezentând 16 domenii diferite de activitate. Pentru studenții și absolvenții noștri, acest lucru înseamnă acces direct la oportunități reale de carieră, de la programe de internship și stagii de practică, până la primele experiențe profesionale”, a declarat Flavia Barna, prorector UVT.

Aceasta a subliniat că parteneriatul dintre universitate și mediul de business joacă un rol important în succesul profesional al absolvenților UVT.
„Nu vorbim doar despre întâlniri punctuale între studenți și angajatori, ci despre colaborări constante care contribuie la adaptarea programelor de studii, la dezvoltarea competențelor relevante și la crearea unor trasee profesionale clare pentru tinerii noștri”, a mai precizat prorectorul UVT.
Evenimentul a inclus prezentarea ofertelor de carieră ale companiilor participante, dar și sesiuni de networking, discuții interactive și depuneri de candidaturi și CV-uri din partea studenților și absolvenților.

Reprezentanții UVT arată că, asemenea edițiilor din ultimii cinci ani, „Career Days@UVT” urmărește să faciliteze conexiuni directe între tineri și angajatori, dar și să sprijine implicarea companiilor în formarea viitorilor profesioniști.
Prin această ediție, companiile au avut și ocazia de a-și consolida vizibilitatea în mediul academic, contribuind activ la dezvoltarea profesională a noilor generații de absolvenți.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Adolescent, cercetat pentru trafic de minori! A determinat o fată de 15 ani să se prostitueze
Un adolescent de 16 ani, din Hunedoara, este cercetat pentru trafic de minori. Sursa de Vest See Full Bio

Noi restricții de circulație intră în vigoare, începând de mâine, la Timișoara! Ce zone sunt vizate?
Se va circula cu dificultate, în mai multe zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Peste 1,6 milioane de lei pentru cultură! Primăria anunță investiții de amploare în două spații muzeale din Timișoara
Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Schema imobiliară perfecționată de Simonis! Prima casă dezvăluie mecanismul din spatele ingineriilor financiare și cadastrale care i-au adus milioane de euro
Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio
Concert dedicat capodoperelor renascentiste engleze, în Piața Bălcescu din Timișoara
Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Sursa de Vest See Full Bio

Prefectul de Timiș, călcat de mascați! Elena Micicoi, vizată de procurorii EPPO, într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene
O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Sursa de Vest See Full Bio

A avut intenții bune, dar a fost jefuit! Cum a rămas un bărbat fără telefon?
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Sursa de Vest See Full Bio
Liber la călătorii cu bicicleta sau cu barca, în Serbia! Când poți trce frontiera de pe malul Begăi?
Și în această vară, poți traversa granița spre Serbia, pe bicicletă sau cu barca. Sursa de Vest See Full Bio
Primele patru autobuze electrice de mici dimensiuni din Timișoara intră în circulație, luni! Pe ce trasee vor merge?
Vești bune pentru timișorenii care circulă cu mijloacele de transport în comun! De luni, vor avea la dispoziție patru noi autobuze electrice. Sursa de Vest See Full Bio
Tabără de sculptură, la Muzeul Satului Bănățean! Participă sculptori consacrați și meșteri populari
Un nou proiect cultural este lansat de Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în colaborare cu Centrul de Voluntariat Reșița. Sursa de Vest See Full Bio
FOTO: Ritm susținut al lucrărilor la centura de vest a Timișoarei! Cum se prezintă șantierul, la o lună de la deschidere?
A trecut o lună de la deschiderea oficială a șantierului centurii de vest a Timișoarei, iar lucrările avansează într-un ritm susținut. Reprezentanții DRDP Timișoara au prezentat stadiul actual al investiției. Sursa de Vest See Full Bio
Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Auto! Investiție de peste 8 milioane de lei
Sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto, pe lista investițiilor Primăriei Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Un gigant al industriei de utilaje și echipamente de construcții își deschide o filială lângă Timișoara! Comuna care atrage tot mai mulți investitori
Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio






Lasă un răspuns