Pe jos, spre vestul Europei! 18 migranți, opriți la frontieră

Migranții nu renunță la ideea de a ajunge în vestul Europei, astfel că își încearcă norocul de câte ori au ocazia.
Seara trecută poliţiştii de frontieră de la Nădlac, județul Arad, au depistat 18 persoane din Siria şi Irak, care au încercat să iasă ilegal din ţară pe jos, prin culturile agricole, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
Grupul de migranți era format din opt bărbaţi, trei femei şi şapte minori. Cu toții au fost duși la sediul Poliției de frontieră pentru cercetări.
”Din primele verificări efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Siria şi Irak, unsprezece adulţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 57 de ani, și şapte minori, cu vârste între 2 ani şi 17 de ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în ţara noastră”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră Oradea.
Migranții le-au declarat polițiștilor că au călătorit până în localitatea Nădlac cu mai multe taxiuri şi intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Avion de mici dimensiuni, prăbușit în apropiere de Arsenal Park! Două persoane erau în el

În pas de melc! Revitalizarea Turnului de Apă din Iosefin merge greu. În ritmul actual, lucrările vor fi gata în 2028

Banii pentru tratamentul unei fetițe grav bolnave, furați dintr-un cabinet medical! Un individ a luat cutia cu donații și s-a făcut nevăzut

Trafic dat peste cap, în acest sfârșit de săptămână, pentru desfășurarea unui eveniment sportiv! Afectată va fi și circulația mijloacelor de transport în comun

Primele 25 de insule ecologice digitalizate au fost puse în operare în Timișoara. RETIM informează asupra regulilor obligatorii de colectare separată

Rezistență, forță, viteză! Totul se testează la Fittest Freakest 25, în comuna Giarmata

Noutăți în practica antreprenorilor! A intrat în vigoare Normativul privind securitatea la incendiu a construcțiilor!

VIDEO: Cățeluș salvat, după ce a rămas blocat într-un canal! A fost nevoie de un buldoexcavator pentru a-l elibera

Cel mai scump cazan de țuică! Au fost percheziții pentru capturarea a doi escroci! Video

Timișoara, gazda unui summit european al orașelor din UE! Printre participanți se numără primarii din Budapesta și Sofia

Video: A început demolarea ruinei de pe Calea Torontalului, unde se va construi Institutul Oncologic! Simonis dă asigurări că obiectivul rămâne pe lista de investiții prin PNRR

Tradițiile bănățene cuceresc America! Ansamblul Timișul, opincarul Ciprian Mert sau artista Daniela Epure i-au înnebunit pe newyorkezi

Fotbalul ca film! Participă la concursul de scurtmetraje lansat de Druckeria și spune-ți povestea. Ai șansa să câștigi 1.500 de euro

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în Timișoara! Aquatim anunță lucrări la rețeaua de distribuție

Tragedie fără margini, în zorii zilei! Un bebeluș a ars de viu, într-un incendiu violent

Tragedie, aproape de Timișoara! Un om a murit într-un accident cumplit în care au fost implicate două tiruri și o mașină

Un bărbat, proprietar al unui bar, a ajuns la spital cu capul spart, după ce a fost lovit cu un baston, de un client!

Lasă un răspuns