Paula Romocean pierde în primă instanță procesul cu ANI! Curtea de Apel Timișoara a dat dreptate inspectorilor de integritate! Viceprimarul merge la Înalta Curte

Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, a pierdut în primă instanță procesul intentat Agenției Naționale de Integritate, după ce instituția a constatat că s-a aflat în stare de incompatibilitate.
Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de Romocean împotriva raportului ANI, însă hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Respinge acţiunea formulată de reclamanta ROMOCEAN ANA PAULA în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi, 06.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Sesizează Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate”, se arată în hotărârea instanței.
Potrivit raportului Agenției Naționale de Integritate, Paula Romocean s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunie 2021 – 22 mai 2023, pentru că a deținut simultan funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal din Timișoara și o funcție în conducerea USR Timișoara, respectiv cea de membru al Biroului Local.
În raportul ANI se mai arată că persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este sancționată potrivit reglementărilor aplicabile funcției deținute, iar în cazul aleșilor locali poate interveni interdicția de a ocupa o funcție sau o demnitate publică pentru o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.
După pronunțarea hotărârii, Paula Romocean a anunțat că va face recurs.
„Voi contesta prin recurs decizia de astăzi a instanței, pentru că știu exact ce am făcut și ce nu am făcut. Am fost, în același timp, membru în Biroul Local USR și în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal. Două poziții fără remunerație, fără nicio suprapunere de atribuții, fără niciun beneficiu, personal sau politic. Nu am luat nicio decizie politică în CA și nicio decizie în Biroul Local care să privească activitatea spitalului, fapt care rezultă din documentele depuse la dosar. Desemnarea prin vot a fost obligatorie pentru a asigura continuitatea conducerii spitalului și nu a avut legătură cu o funcție politică. Mandatul meu în CA s-a încheiat în mai 2023. Din acel moment, starea de incompatibilitate a încetat de la sine, potrivit legii. Interdicția de trei ani pe care o cere ANI presupune o dovadă, un act, o decizie luate cu încălcarea legii. Nu există și nu poate exista, pentru că nu am făcut-o”, a transmis viceprimarul.
De asemenea, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a susținut că situația Paulei Romocean este similară cu cea a altor consilieri locali din țară și a criticat modul în care ANI interpretează legislația.
„ANI a declarat-o incompatibilă pe Paula Romocean pentru o situație în care se află peste o sută de consilieri locali în toată România. Pe ea au găsit-o. Pentru două poziții de voluntariat, neremunerate, vor să-și piardă mandatul de viceprimar. Azi a respins prima instanță contestația ei, Paula va face recurs. Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese în România a scăpat de sub control. A devenit metoda preferată pentru a scoate pe cineva din viața politică, fără nicio urmă de faptă penală sau de corupție”, a declarat Fritz, adăugând că, în opinia sa, legea trebuie modificată pentru a elimina posibilitatea unor interpretări diferite.
Și viceprimarul Ruben Lațcău a reacționat după decizia Curții de Apel Timișoara, susținând că modul în care sunt aplicate prevederile privind incompatibilitățile poate afecta persoane alese în funcții publice..
„Dosarul cu șină nu a dispărut. A ajuns să fie folosit de ANI pentru a scoate din joc profesioniștii care au ales să se implice în interes public și care au fost aleși. Azi e Paula Romocean. Mâine poate fi oricine care deranjează prin ceea ce face. Paula va face recurs și muncim împreună pentru mandatul dat de timișoreni”, a transmis acesta.
Hotărârea Curții de Apel Timișoara nu este definitivă, iar Paula Romocean poate solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție anularea raportului de incompatibilitate întocmit de Agenția Națională de Integritate.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Paula Romocean pierde în primă instanță procesul cu ANI! Curtea de Apel Timișoara a dat dreptate inspectorilor de integritate! Viceprimarul merge la Înalta Curte
Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, a pierdut în primă instanță procesul intentat Agenției Naționale de Integritate, după ce instituția a constatat că s-a aflat în stare de incompatibilitate. Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de Romocean împotriva raportului ANI, însă hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de […]

Ați văzut-o? O femeie de 39 de ani a dispărut în urmă cu o lună! Familia a cerut ajutorul polițiștilor care au început o anchetă
Polițiștii din vestul țării fac verificări pentru depistarea unei femei de 39 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliu, în urmă cu o lună și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Undă verde de la Ministerul Transporturilor pentru trenul metropolitan al Timișoarei! Urmează semnarea parteneriatului dintre Primărie și CFR
Proiectul trenului metropolitan al Timișoarei a primit acordul de principiu al Ministerului Transporturilor! Sursa de Vest See Full Bio

Fostul primar al comunei Dumbrăvița, Szilágyi Géza, s-a stins din viață!
Fostul primar al comunei Dumbrăvița, Szilágyi Géza, a încetat din viață la începutul acestei săptămâni, la vârsta de 78 de ani. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara devine capitala roboticii pentru două zile! 40 de echipe din cinci țări participă la un concurs internațional
Timișoara va deveni, în 18 și 19 iulie, capitala roboticii, odată cu desfășurarea competiției internaționale FIRST Robotics Initiative 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Două locuri de joacă din Timișoara, modernizate și dotate cu echipamente noi!
Lucrările de amenajare a două locuri de joacă din Timișoara avansează, iar primele echipamente au început să fie montate pe strada Orșova. Sursa de Vest See Full Bio
Două clădiri ale Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”, vizate pentru reabilitare! Investiții de peste 19 milioane de lei
Primăria Timișoara propune alocarea a aproximativ 8,5 milioane de lei pentru două proiecte de reabilitare la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea Politehnica Timișoara deschide centre zonale de admitere în șase orașe din vestul țării!
Universitatea Politehnica Timișoara vine și în acest an în sprijinul absolvenților de liceu care doresc să urmeze studii universitare, prin deschiderea unor centre zonale de admitere în șase județe din vestul și sud-vestul României. Sursa de Vest See Full Bio

Călătorie specială cu tramvaiele istorice „Gemenele” și o expoziție de fotografie! Timișoara marchează Ziua Transportului Public
Timișoara marchează pe 8 iulie, Ziua Transportului Public. Cu această ocazie, timișorenii sunt invitați la o călătorie specială prin oraș. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Științele Vieții din Timișoara își deschide porțile pentru o nouă generație de studenți! A început procesul de admitere
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a dat startul admiterii pentru anul universitar 2026–2027. Sursa de Vest See Full Bio

O armă și zeci de cartușe, descoperite de polițiști, în urma unei intervenții pentru aplanarea unui conflict în familie
Un apel la 112 care sesiza un conflict în familie a mobilizat de urgență polițiștii hunedoreni. Sursa de Vest See Full Bio

Peste 20 de milioane de euro pentru realizarea Magistralei Verzi! Primăria Timișoara a lansat licitația pentru găsirea unui constructor
Se caută constructor pentru o investiție majoră pentru timișoreni. Este vorba despre Magistrala Verde, ce va transforma Calea Șagului într-un coridor de mobilitate. Sursa de Vest See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT invită publicul să descopere creația noii generații de artiști și designeri în cadrul „Turning Point” 2026
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara invită publicul să descopere creația noii generații de artiști și designeri în cadrul „Turning Point” 2026, platforma anuală prin care Facultatea de Arte și Design prezintă publicului proiectele absolvenților promoției din acest an. Sursa de Vest See Full Bio

Predă gratuit deșeurile textile! RETIM și ADID Timiș dau startul unei noi campanii de colectare în Zona 0 Ghizela
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a treia campanie trimestrială din 2026 de colectare a deșeurilor textile, în Zona 0 Ghizela, jud. Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Patru victime, în urma unui accident rutier! Mașina în care se aflau s-a răsturnat pe câmp
Patru tineri au fost răniți în urma unui accident rutier grav. Mașina în care se aflau s-a răsturnat pe un câmp. Sursa de Vest See Full Bio

Delia și Bosquito, show de zile mari, la ceremonia de absolvire a studenților UPT!
Universitatea Politehnica din Timișoara încheie anul universitar în stil mare. Ceremonia de absolvire a studenților, transformată într-un show pe cinste. Sursa de Vest See Full Bio
Probleme cu apa, în mai multe localități din Timiș! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa în mai multe localități din județ, în zilele ce urmează. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Restricții în trafic, pe tronsoane intens circulate din Timișoara
La solicitarea Delgaz Grid și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat prelungirea câtorva restricții rutiere, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio









Lasă un răspuns