O armă și zeci de cartușe, descoperite de polițiști, în urma unei intervenții pentru aplanarea unui conflict în familie

Un apel la 112 care sesiza un conflict în familie a mobilizat de urgență polițiștii hunedoreni.
Alarma a fost dată în urmă cu două zile, în Uricani. Ajunși la fața locului, o femeie de 58 de ani a reclamat că s-a certat cu partenerul său în vârstă de 64 de ani.
În apartamentul celor doi, agenții au făcut însă o descoperire șocantă. Au găsit un pistol de calibru 9 mm, prevăzut cu încărcător, precum și o cutie cu 40 de cartușe. Arma, neletală, dar supusă autorizării, nu era încărcată.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal, iar arma și muniția au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor de către specialiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Hunedoara.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Călătorie specială cu tramvaiele istorice „Gemenele” și o expoziție de fotografie! Timișoara marchează Ziua Transportului Public
Timișoara marchează pe 8 iulie, Ziua Transportului Public. Cu această ocazie, timișorenii sunt invitați la o călătorie specială prin oraș. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Științele Vieții din Timișoara își deschide porțile pentru o nouă generație de studenți! A început procesul de admitere
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a dat startul admiterii pentru anul universitar 2026–2027. Sursa de Vest See Full Bio

O armă și zeci de cartușe, descoperite de polițiști, în urma unei intervenții pentru aplanarea unui conflict în familie
Un apel la 112 care sesiza un conflict în familie a mobilizat de urgență polițiștii hunedoreni. Alarma a fost dată în urmă cu două zile, în Uricani. Ajunși la fața locului, o femeie de 58 de ani a reclamat că s-a certat cu partenerul său în vârstă de 64 de ani. În apartamentul celor doi, […]

Peste 20 de milioane de euro pentru realizarea Magistralei Verzi! Primăria Timișoara a lansat licitația pentru găsirea unui constructor
Se caută constructor pentru o investiție majoră pentru timișoreni. Este vorba despre Magistrala Verde, ce va transforma Calea Șagului într-un coridor de mobilitate. Sursa de Vest See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT invită publicul să descopere creația noii generații de artiști și designeri în cadrul „Turning Point” 2026
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara invită publicul să descopere creația noii generații de artiști și designeri în cadrul „Turning Point” 2026, platforma anuală prin care Facultatea de Arte și Design prezintă publicului proiectele absolvenților promoției din acest an. Sursa de Vest See Full Bio

Predă gratuit deșeurile textile! RETIM și ADID Timiș dau startul unei noi campanii de colectare în Zona 0 Ghizela
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a treia campanie trimestrială din 2026 de colectare a deșeurilor textile, în Zona 0 Ghizela, jud. Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Patru victime, în urma unui accident rutier! Mașina în care se aflau s-a răsturnat pe câmp
Patru tineri au fost răniți în urma unui accident rutier grav. Mașina în care se aflau s-a răsturnat pe un câmp. Sursa de Vest See Full Bio

Delia și Bosquito, show de zile mari, la ceremonia de absolvire a studenților UPT!
Universitatea Politehnica din Timișoara încheie anul universitar în stil mare. Ceremonia de absolvire a studenților, transformată într-un show pe cinste. Sursa de Vest See Full Bio
Probleme cu apa, în mai multe localități din Timiș! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa în mai multe localități din județ, în zilele ce urmează. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Restricții în trafic, pe tronsoane intens circulate din Timișoara
La solicitarea Delgaz Grid și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat prelungirea câtorva restricții rutiere, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

O mașină s-a înfipt într-un cap de pod, pe o șosea din Timiș! Intervine descarcerarea
Un accident rutier, în care a fost implicată o singură mașină, a avut loc în urmă cu puțin timp, în Sânmihaiu German. Sursa de Vest See Full Bio

Colecțiile vestimentare ale absolvenților Facultății de Arte și Design UVT, într-un nouă ediție a Galei Absolvenților
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, programul de studiu Modă-Design Vestimentar, organizează Gala Absolvenților MDVTM 2026, oferind oportunitatea de a urmări pe podium o selecție a colecțiilor vestimentare ale absolvenților generației 2026, atât de la nivel licență, cât și master. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Bărbat, jefuit în propria casă! Tâlharul a folosit și un spray lacrimogen
Polițiști și criminaliști s-au mobilizat de urgență, în urma unui apel la 112, prin care un bărbat în vârstă de 54 de ani cerea ajutor, după ce a fost tâlhărit în locuința sa. Sursa de Vest See Full Bio

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul al doilea al unui bloc, la miezul nopții! Micuțul se află în stare gravă la spital
Un copil de doar 2 ani a căzut în gol de la etajul al doilea al unui bloc din Oradea. Sursa de Vest See Full Bio

O nouă acțiune de dezinsecție este programată la Timișoara! Se va stropi la sol
Continuă și în luna iulie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Sursa de Vest See Full Bio

O arcadă, un dom geodezic, poduri sau un caleidoscop de mari dimensiuni! De mâine, le poți analiza la „Exploriu”, un muzeul de pop-up interactiv al științei
Între 6 și 11 iulie, timișorenii sunt invitați să descopere Exploriu, un muzeu pop-up interactiv al științei, găzduit la parterul și în curtea Centrului de Proiecte Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Două mașini s-au ciocnit violent, iar una dintre ele a fost proiectată într-un copac de pe marginea drumului! O femeie a ajuns la spital
Echipaje de polițiști și medici au fost solicitate, în această seară, pentru a interveni la un accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio
Încep înscrierile la masterat la UPT! Sunt disponibile peste 1.400 locuri la buget
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere la studiile universitare de masterat. Absolvenții de licență pot alege dintre 62 de programe de studii disponibile. Sursa de Vest See Full Bio









Lasă un răspuns