Skip to main content

Patru oameni au murit în urma unui accident, petrecut noaptea trecută pe DN6! Două tiruri şi o maşină au fost implicate

XPilates & Spa

Un accident cumplit a avut loc seara trecută pe DN6, în urma căruia patru oameni şi-au pierdut viaţa!

Accidentul s-a petrecut între localităţile Domaşnea şi Cornea. O maşină a fost prinsă între două tiruri, după ce şoferul unui autotren a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe contrasens. 

CITEŞTE ŞI: Trei oameni au ajuns la spital, în urma unui grav accident de circulație, la Timișoara!

Trei persoane se aflau în autoturism, care au murit pe loc. O a patra victimă este un minor, pasager într-unul din autocamioane, care a fost proiectat afară din cabină şi a rămas prins sub unul din tiruri. 

„În urma accidentului, trei persoane au fost încarcerate in autoturism (decedate). Conducătorul unuia dintre TIR-uri a fost găsit inconștient, proiectat în afara acestuia. A fost preluat de un echipaj SAJ. Conducatorul celui de-al doilea TIR este conștient, cooperant. De asemenea, a fost gasita o victima, posibil minor, prinsa sub unul dintre TIR-uri”, trasmite ISU Semenic.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au deschis o anchetă în acest caz.

„În timp ce un bărbat de 60 de ani conducea un autocamion pe DN 6, din direcția Caransebeș spre Orșova, în afara localității Cornea, la km 402+100 metri, drum în aliniament, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din contrasens de un tânăr de 19 ani, autoturismul fiind ulterior strivit între autocamion și un TIR înmatriculat în Bulgaria, condus din direcția Orșova spre Caransebeș, de un bărbat de 50 de ani. Din accident a rezultat decesul a 4 persoane, trei din autoturism și un pasager din autocamion și rănirea conducătorului autocamionului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, transmit reprezentanţii IPJ Caraş-Severin. 

Cei doi conducători auto de 50 și 60 de ani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0. 

CITEŞTE ŞI: Andra va cânta la Parcul Crăciunului din Timişoara! Vezi aici ce alte surprize te aşteaptă

În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. 

Traficul a fost reluat abia în această dimineaţă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Street intersection with a zebra crosswalk and a pedestrian crossing sign; two people crossing the road near the crosswalk with houses and trees in the background.

Curg râuri de lacrimi în comuna Variaș, acolo unde o fetiță de numai 10 ani a murit după un accident cumplit. Aceasta se afla pe bicicletă alături de prietena ei, în vârstă de 11 ani, când au fost lovite de o mașină, iar șoferul rupt de beat a fugit de la locul accidentului. Violeta GHIMBOAŞĂ […]

Urmează unul dintre cele mai severe episoade de caniculă din această vară. ANM a emis un Cod Roșu de temperaturi extreme, valabil de astăzi, de la ora 10:00, până miercuri, la aceeași oră. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Intervenție de urgență a echipajelor de salvare, după ce o adolescentă de 17 ani a intrat în apă, să se răcorească, dar nu a mai ieșit. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of cyclists riding along a tree-lined street with a church steeple visible in the background.

Asociația Colț de Banat continuă seria evenimentelor din cadrul proiectului „Stories on Wheels – communities in motion” și invită iubitorii de ciclism și istorie la un nou velotur tematic, programat pentru 4 iulie. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Șoferii din Timișoara trebuie să se „înarmeze” cu răbdare, întrucât vor fi impuse mai multe restricții de circulație, în următoarea săptămână. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producători locali aduc lubenița și pepenele galben, unele dintre cele mai îndrăgite fructe de sezon, în mai multe locații din Timișoara, în afara piețelor deja bine cunoscute. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Wooden thermometer with a Celsius scale showing about 40°C, set against a bright blue sky with a shining sun.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod roșu de caniculă, valabilă începând de mâine de la ora 10 până miercuri, 1 iulie, la ora 10, din cauza valului intens de căldură și a disconfortului termic deosebit de accentuat.. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two yellow road rollers compacting fresh asphalt on a rural street, with parked cars and workers in the background.

Lucrările de modernizare a drumului dintre Beregsău Mare și limita administrativă a municipiului Timișoara continuă și săptămâna viitoare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Vestul României se confruntă în aceste zile cu un val de căldură intens, care aduce temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, potrivit avertizărilor meteorologice emise pentru intervalul 27–29 iunie. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two damaged vehicles after a crash: a silver van with severe front-end damage on the grass and a flipped car on the road, with paramedics and ambulances nearby on a sunny day.

Un accident rutier s-a produs în localitatea Șiria din județul Arad, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, în urma căreia un vehicul s-a răsturnat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Firefighters in turnout gear extinguish a burned car on a highway, smoke rising, with a red fire engine in the background and a wet, reflective road surface.

Pompierii au intervenit, astăzi, în jurul prânzului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat în trafic pe autostrada A1. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Blue locomotive at a rural railroad crossing under construction, with orange-yellow striped barriers and warning signs nearby.

Reprezentanții Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara anunță demararea lucrărilor de modernizare la trecerea la nivel situată la kilometrul 7+503, pe linia de cale ferată 125 Timișoara Sud – Buziaș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un incendiu de proporții a izbucnit, în această dimineață, în jurul orei 07:00, la o anexă gospodărească situată pe strada Semenicului din municipiul Arad. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ