Skip to main content

Patru oameni au ajuns la spital, în urma unui accident rutier! Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Două mașini în care se aflau patru persoane, implicate într-un accident rutier.

Accidentul s-a petrecut astăzi, în orașul Aninoasa, zona Iscroni.

Pompierii hunedoreni care au intervenit la fața locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau, în total, șase persoane, cinci într-un autoturism și o alta, în cel de-al doilea.

În urma impactului dintre cele două autovehicule, patru persoane au avut leziuni ușoare, iar după evaluarea medicală la fața locului, victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Petroșani, pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Polițiștii hunedoreni au început o anchetă în acest caz.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs, în urmă cu puțin timp, iar la fața locului au ajuns, de urgență, mai multe echipaje de intervenție.
După ce în luna mai Festivalul Întoarcerea la Folk a împlinit 3 ani de existență, luna iulie aduce o nouă aniversare importantă pentru iubitorii muzicii cu suflet: 5 ani de la lansarea Mișcării Culturale Întoarcerea la Folk.
Timișoara are un nou motiv de mândrie! Victor Dominic Onică, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național Bănățean, a cucerit locul I și titlul de campion european de șah clasic școlar la categoria Under 17. ,
La aproape trei săptămâni de la primul anunț privind intenția Consiliului Județean Timiș de a cumpăra Castelul Royal, lucrurile intră în linie dreaptă.
Începând din anul universitar 2024-2025, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara organizează, în colaborare cu Facultatea de Drept a Universității din Torino, un nou program de studii integrat, cu diplomă dublă de licență și masterat în drept european și internațional.
Un scandal uriaș a izbucnit în plină stradă, între un bărbat și o adolescentă. Imaginile cu întreaga scenă au fost urcate pe rețele de socializare, iar polițiștii s-au autosesizat și au deschis o anchetă după ce au văzut imaginile pe internet.
Grupa 2014 a academiei CSC Ghiroda a participat, în acest weekend, la prestigiosul turneu internațional de fotbal „Memorial Milenko Jerković”, dedicat categoriei de vârstă U11, desfășurat în Livana, în vecinătatea orașului Osijek, Croația.