Skip to main content

O clădire istorică a Primăriei, din apropierea Fabricii de Bere, va fi reabilitată! Pentru alte două se pregăteşte documentaţia

XPilates & Spa

Se pregătește reabilitarea imobilului istoric de pe str. Ștefan cel Mare nr. 34, aflat în proprietatea Primăriei Timișoara.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a dat ordinul de începere a contractului „Servicii de proiectare (faza DALI + PT) și asistență tehnică din partea proiectantului, în vederea realizării obiectivului de investiție «Reparații capitale imobil str. Ștefan cel Mare nr. 34»”.

CITEŞTE ŞI: Timişoara va avea buget participativ! Pentru prima dată, timişorenii vor fi cei care vin cu propuneri de proiecte!

Este prima clădire istorică de apartamente aparținând în totalitate municipalității timișorene care va intra în reabilitare. Se pregătește și reabilitarea altor două clădiri istorice, aflate pe aceeași stradă, care sunt în proprietatea municipalității.

Lucrările de reabilitare vor respecta caracterul istoric al clădirii şi al întregii zone în scopul de a îi pune în valoare potenţialul, identitatea şi substanţa originală. Intervenţiile la faţade și acoperiș vor fi executate unitar, respectându-se arhitectura existentă. Toate elementele de detalii arhitecturale valoroase, inclusiv accesorii existente vor fi restaurate sau refăcute identic pe bază documentară. Cromatica faţadelor va păstra caracterul tradiţional. 

Strada Ștefan cel Mare este, de asemenea, inclusă în proiectul de regenerare a zonei Traian, unde patru piețe și 12 străzi vor fi reabilitate.

Licitația a fost câștigată de firma Bau Proiect SRL, cu o ofertă de 62.500 de lei fără TVA. Firma are la dispoziție 6 luni pentru a preda DALI și PT. Asistența tehnică va fi asigurată până la finalizarea lucrărilor de reabilitare. 

CITEŞTE ŞI: A doua alarmă cu bombă, la Timişoara! Mobilizare de forţe, la Iulius Mall

În proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara se mai află și imobilele istorice de pe aceeași stradă, situate la numerele 30 și 32. Și acestea urmează să fie incluse într-un program de reabilitare.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ