Skip to main content

VIDEO: Bărbat, jefuit în propria casă! Tâlharul a folosit și un spray lacrimogen

XPilates & Spa

Polițiști și criminaliști s-au mobilizat de urgență, în urma unui apel la 112, prin care un bărbat în vârstă de 54 de ani cerea ajutor, după ce a fost tâlhărit în locuința sa.

Incidentul s-a petrecut azi-noapte, în Petroșani. La fața lolcului, în zona imobilului, oamenii legii au identificat și suspectul, care încerca să fugă. A fost prins însă și legitimat. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, din municipiu.

Asupra lui avea 1.470 de lei, o cagulă, un hanorac de culoare închisă, o șurubelniță, o bujie auto, două perechi de mănuși din latex, precum și alte bunuri ce pot fi probe la dosar.

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că tânărul ar fi acționat în baza unui conflict mai vechi.

„Pe fondul unui conflict privind o sumă de bani, persoana bănuită ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, având fața acoperită, și ar fi pulverizat asupra acesteia spray iritant-lacrimogen. Ulterior, după ce și-ar fi descoperit fața, i-ar fi solicitat victimei remiterea unei sume de bani, iar prin exercitarea de acte de violență ar fi sustras suma de 1.470 de lei și un telefon mobil, părăsind apoi locul faptei”, transmite IPJ Hunedoara.

Bărbatul de 54 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În ceea ce-l privește pe tânărul de 24 de ore, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie dus în fața magistraților, cu propuneri preventive. El este cercetat pentru tâlhărie calificată.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Runway fashion show: models in diverse outfits stand on stage under blue lighting; audience watches, with large screens showing text and images behind them.

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, programul de studiu Modă-Design Vestimentar, organizează Gala Absolvenților MDVTM 2026, oferind oportunitatea de a urmări pe podium o selecție a colecțiilor vestimentare ale absolvenților generației 2026, atât de la nivel licență, cât și master. Bianca Albei See Full Bio

Polițiști și criminaliști s-au mobilizat de urgență, în urma unui apel la 112, prin care un bărbat în vârstă de 54 de ani cerea ajutor, după ce a fost tâlhărit în locuința sa. Incidentul s-a petrecut azi-noapte, în Petroșani. La fața lolcului, în zona imobilului, oamenii legii au identificat și suspectul, care încerca să fugă. […]

Continuă și în luna iulie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Bianca Albei See Full Bio

Large peach-colored multi-story campus building with many windows, a tall banner on the left wall, and leafless trees in the foreground.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere la studiile universitare de masterat. Absolvenții de licență pot alege dintre 62 de programe de studii disponibile. Bianca Albei See Full Bio

Horticultura Timișoara face angajări. Caută noi colegi serioși și implicați, care își doresc să contribuie la dezvoltarea și întreținerea spațiilor verzi din oraș. Bianca Albei See Full Bio

Colectivul Blană, alături de asociațiile partenere, printre care se numără și Asociația Poli, organizează două evenimente caritabile dedicate iubitorilor de animale și comunității locale. Bianca Albei See Full Bio

Asociația Oncohelp Timișoara desfășoară un program clinic interbnațional ce se adresează pacienților cu o formă moderat severă de rectocolită ulcero-hemoragică. Bianca Albei See Full Bio

Two red fire trucks parked on a city street with hoses laid out near a beige multi‑story building under a cloudy sky, daytime scene.

Activitatea Serviciului de Evidență a Persoanelor din Timișoara a fost reluată vineri după-amiază, după incendiul izbucnit în subsolul clădirii de pe strada Mihai Eminescu. Bianca Albei See Full Bio

Split image: left panel shows an aerial view of a tree-lined urban street with colorful buildings; right panel shows a sunlit plaza with a white historic building and trees.

Lucrările de regenerare urbană din cartierul Fabric continuă, iar la începutul lunii iulie a fost deschis șantierul din Piața Corneliu Micloși. Bianca Albei See Full Bio

Red fire truck with yellow stripes labeled POMPIERII 112 parked on a city street beside a blue car with a residential building in the background and trees nearby.

Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 2 al unui bloc de locuințe din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei