Skip to main content

Nu se mai poate trece pe sub pasajul Jiul! Calea Circumvalațiunii, BLOCATĂ

Marilen Pirtea

Nu uitați! Nu mai puteți circula în zona Pasajului Jiul, pe o bună bucată din Calea Circumvalațiunii.

De aseară tronsonul a fost închis circulației, în vederea montării a două poduri la Pasajul Jiul, care va fi lărgit la patru benzi.

În vederea continuării lucrărilor necesare pentru lărgirea pasajului Jiul, s-a luat decizia închiderii traficului rutier pe un tronson din Calea Circumvalaţiunii, între bd. Republicii şi Calea Bogdăneştilor. Măsura va fi pusă în aplicare începând cu data de 31 mai 2017, de la ora 22″, au anunțat în urmă cu câteva zile cei din Primărie.

Restricția va fi valabilă până la data de 10 iunie 2017.

Firma care execută lucrările va realiza, în această perioadă, demontarea şi montarea podurilor de cale feratã aferente unor linii de circulaţie, conform proiectului.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

În seara zilei de 7 noiembrie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la cea de-a 31-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor pentru anul 2023, desfășurată la Centrul Expoziţional Romexpo București.
Circulație blocată pe ambele sensuri de mers, pe unul dintre cele mai circulate drumuri din vestul țării, după un accident cumplit, în care au fost implicate două autotrenuri.
restrictii trafic
La solicitarea societăților Aquatim și Colterm, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier în două zone din oraș, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță.
Astăzi a avut loc prima ședință a Consiliului Județean Timiș în noua formulă, după cea de constiuire, iar unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost alegerea celor doi vicepreședinți.
Recenta victorie a lui Donald Trump la alegerile din Statele Unite a fost marcată cu entuziasm de republicanul Marian Cucșa, președintele Partidului Republican Român.
Au mai rămas două zile până la prima ieșire la rampă spectacolului Petrecerea de nuntă, a cărui premieră este programată duminică, 10 noiembrie 2024, la Sala Mare, cu începere la ora 19.
Primarul Dominic Fritz a pornit un proiect de amploare pentru Timișoara: un nou spital municipal, realizat în parteneriat public-privat și cu sprijinul Băncii Mondiale.
Este o săptămână cu semnificație pentru țările europene, care celebrează „European Fertility Week”, perioadă în care societatea își exprimă solidaritatea pentru cuplurile care se confruntă cu infertilitatea.
La o săptămână de când circulația tramvaielor a fost blocată, în zona centrală a Timișoarei, aproximativ două ore, din cauza unei garnituri care a deraiat, avem primul rezultat al anchetei demarate de firma producătoare.