Skip to main content

Nu ratați! CCIA Timiș pregătește noi serii de cursuri de formare profesională, în perioada următoare

XPilates & Spa

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională demarează noi serii de cursuri acreditate.

Este vorba despre:

SPECIALIST ÎN MANAGEMENTUL DEȘEURILOR în conformitate cu Legea nr. 211/2011 modificată (Cod COR: 325713)

Perioada: 30 septembrie- 9 octombrie 2019 (luni – vineri, între orele 17.00-21.00) 

Taxa de participare: 1000 lei / pers. Se acordă 10% reducere pentru membrii CCIAT și 10% reducere pentru persoanele care au participat la cursul de Responsabil de mediu organizat de CCIAT. Reducerile nu se cumulează.

Scopul cursului: Instruirea persoanei desemnate cu gestionarea deșeurilor din cadrul firmei, astfel încât să se asigure îndeplinirea obligațiilor legale în domeniu.

Adresabilitate: Cursul se adresează agenților economici care generează deșeuri. În conformitate cu prevederile Legii 211/25.11.2011, Art.22, alin.(3), deținătorii / producătorii de deșeuri persoane juridice, comercianții, precum și operatorii economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului pentru efectuarea operațiunilor de colectare și transport deșeuri “au obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligație unei terțe persoane”. Conform alin. 4, “Persoanele desemnate prevăzute la alin.(3) trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate”.

Atenție: Nedesemnarea unei persoane cf. Art. 22, alin.3, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 15.000 la 30.000 lei! 

Tematica cursului: 

Regimul deșeurilor – prevederi legislative, organizarea actelor normative în domeniu. Obligații legale în sarcina agenților economici: OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului; Legea nr.211/2011 privind regimul deșeurilor; HG nr.856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor;HG nr.1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României; HG nr.621/2005 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje; Gestionarea anumitor categorii de deșeuri reglementate prin acte normative speciale: uleiuri uzate, baterii și acumulatori uzați, deșeuri de echipamente electrice și electronice, gestionarea deșeurilor rezultate în urma procesului de obținere a materialelor lemnoase; Raportări.

Soluții practice pentru conformarea agenților economici cu cerințele legislației de mediu în domeniul deșeurilor. Evitarea sancțiunilor: Trasabilitatea  deșeurilor; Studii de caz concrete; Formele răspunderii juridice în dreptul mediului; Sancțiuni contravenționale. Cuantumul amenzilor. Evitarea sancțiunilor. 

Formator – Cod COR 242401

Perioada: 16 septembrie – 25 octombrie 2019 (luni – vineri, între orele 16.30- 20.30)    

–  Pregătire teoretică: 16-27 septembrie    

– Pregătire practică: 30 septembrie-25 octombrie (proiect individual).

Taxă de participare: 1.000 RON  (achitabil în două rate ca persoană fizică). Se acordă 10% reducere pentru membrii CCIA Timiș.

Obiectiv: Pregătirea persoanelor pentru ocupația de Formator, obținerea certificării dând dreptul la practicarea acestei meserii.

Adresabilitate 

Cursul se adresează următoarelor categorii de persoane:

Persoanelor care doresc să ofere în condiții legale cursuri și traininguri (calificare, recalificare, dezvoltare personală, dezvoltare de competențe), emițând diplome recunoscute de Ministerul Muncii și Ministerul Educației; 

Persoanelor care oferă în cadrul firmei, în conformitate cu atribuțiile de serviciu, programe de formare (protecția muncii, cursuri de implementare a sistemelor de calitate, cursuri de calificare la locul de muncă); 

Persoanelor care doresc să se dezvolte personal, prin dobândirea de abilități și competențe, pentru transmiterea corectă și eficientă a unor mesaje către terți; 

Persoanelor din departamentul de Resurse Umane / Lectori interni.

La finalul cursului, participanții vor ști:

– să identifice necesitățile de instruire;

– să foloseasca limbajul verbal/ nonverbal/paraverbal în favoarea lor

;- să administreze situații dificile de livrare (ex. grupe de cursanți neinteresați de învățare);

– să aleagă informația relevantă pentru obiectivele de instruire;

– să construiască activități care să ducă la îndeplinirea obiectivelor de instruire;

– să faciliteze învățarea pe parcursul și după finalul programului de prezentare/instruire;

– să evalueze programul de prezentare/instruire pe baza unor criterii relevante;

– să facă rapoarte de instruire relevante pentru o companie;

– să organizeze programele de prezentare/instruire.

Cursurile se desfășoară la Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22.

Cursurile sunt autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări (A.N.C.) iar certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și sunt emise de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și de Ministerul Educației Naționale.

Certificatele împreună cu suplimentele descriptive în care se menționează competențele dobândite au regim de acte de studii, fiind recunoscute oficial pe piața muncii din România, conform O.G. nr. 129/2000. La cerere, certificatele pot dobândi recunoaștere internațională. Conform Codului Fiscal Art. 21, alin. 2, lit. H, costul cursurilor autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări se deduce integral din impozitul pe profit sau venit.

Diplomele și certificatele se eliberează în max. 30 de zile de la absolvirea cursului.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ