„Nu am aer! Mă sufoc! Mi-e teamă! Nu pot să respir!” Cristian Oancea, despre crizele de astm și tratamentul salvator

1 milion de români suferă de astm. De Ziua Mondială a Astmului, vorbim despre tratamente care nu ajung la toți pacienții

„Nu am aer! Mă sufoc! Mi-e teamă! Nu pot să respir!” Acestea sunt cele mai des întâlnite senzații prin care pacienții spun că trec atunci când au o criză de astm.

„Astmul bronșic este caracterizat de inflamația cronică a căilor aeriene, asociată cu obstrucție ce limitează fluxul de aer și hiperreactivitate bronșică determinată de diferiți stimuli.” Aceasta este definiția astmului, o boală care afectează 6% dintre români, aproximativ 1 milion de oameni. Majoritatea au vârsta sub 45 de ani.

Problema nu este însă doar numărul pacienților, ci evoluția bolii. Situația se complică atunci când vorbim de exacerbarea bolii, o agravare acută a afecțiunii, în care simptomele se intensifică progresiv sau brusc și depășesc nivelul obișnuit al pacientului. Anual sunt înregistrate peste 200.000 de exacerbări severe. Asta înseamnă că, în fiecare minut, un român are o criză de astm care îi pune viața în pericol. În medie, un pacient cu astm are două episoade ce necesită internare în spital și mai multe crize care presupun tratament ambulatoriu.

În ultimul an, în Spitalul de Boli Pulmonare și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” au fost internați peste 500 de pacienți cu exacerbări ale astmului bronșic.

„Wheezing-ul, acea respirație șuierătoare, dispneea – lipsa aerului, tusea și constricția toracică sunt cele mai frecvente simptome ale bolnavului cu astm. În cazul unei exacerbări se produce o îngustare a căilor aeriene din plămâni, ceea ce reduce capacitatea organismului de a inspira oxigen. Se intensifică tusea, mai ales noaptea, crește senzația de lipsă de aer și apare o presiune în piept. Astmul afectează calitatea vieții pentru că vorbim de internări în spital, de concedii medicale, de imposibilitatea desfășurării unei activități. Iar astmul nu se vindecă, dar poate fi controlat. De aceea, nu întâmplător, tema din acest an a Zilei Mondiale a Astmului subliniază necesitatea ca fiecare persoană cu astm bronșic să aibă acces la medicația inhalatorie antiinflamatorie, la corticoterapie”, spune Cristian Oancea, medic primar pneumolog, prorector UMF Timisoara –  președintele Comisiei de Pneumologie din Ministerul Sănătății.

Prin tema aleasă pentru 2026, Global Initiative for Asthma vizează eliminarea discrepanțelor dintre tratamentul ideal și cel real. De aceea, este necesară reducerea utilizării excesive a inhalatoarelor de „criză”, cu acțiune rapidă, care maschează simptomele fără a trata inflamația de bază, dar, în același timp, este importantă promovarea terapiei combinate, într-un singur inhalator, ce conține atât antiinflamator, cât și bronhodilatator, ca metodă standard de control și de criză.

„În astm, nu tratamentul este costisitor, ci lipsa lui. Fiecare exacerbare prevenită înseamnă nu doar un pacient care se simte mai bine, ci și un sistem medical mai sustenabil, pentru că aceste exacerbări cresc costurile de tratament cu aproximativ 25%, independent de gradul de severitate. Prevenirea unei internări acoperă costul tratamentului inhalator pentru mai mulți ani. Tratamentul anual al corticoterapiei inhalatorii poate să fie între 1.500 – 2.500 lei, pe când o internare moderată costă echivalentul a 1–2 ani de tratament, una severă 3–5 ani, iar o internare în ATI poate ajunge până la echivalentul a 10 ani de tratament. De aceea, este necesar să luăm măsuri din timp, prin elaborarea unor programe naționale de depistare timpurie a astmului. În Timiș avem, de exemplu, de aproape jumătate de an, un registru al pacienților cu forme severe de astm. Acesta ar trebui extins la nivel național, pentru că, deocamdată, vorbim de un număr relativ mic de cazuri comparativ cu alte țări europene, nu pentru că boala este mai rară, ci pentru că, din păcate, este subdiagnosticată”, spune Cristian Oancea- medic primar pneumolog, prorector UMF Timisoara-  președintele Comisiei de Pneumologie din Ministerul Sănătății.

În același timp, aderența scăzută la tratament, comorbiditățile și factorii de mediu pot determina un control deficitar al bolii, ceea ce duce tot mai des la dezvoltarea unor forme de astm sever sau rezistent la terapie.