Peste 100.000 de doze de vaccin anti-COVID adaptat noilor tulpini, au ajuns astăzi la Timișoara.
Serul produs de compania Pfizer BioNTech a fost distribuit de Ministerul Sanatatii către Centrului Regional de Depozitare Timișoara, care deservește județele din vestul țării. În total au fost distribuite 100.800 de doze.
Vaccinul se poate solicita la medicul de familie începând de astăzi, Direcția de Sănătate Publică Timiș urmând să repartizeze medicilor de familie dozele solicitate.
Vaccinul Comirnaty Omicron BA 4-5 se poate administra persoanelor peste 12 ani, care au efectuat deja o schemă completă de vaccinare împotriva COVID-19, la minim 3 luni de ultima doză.
”Recomandăm tuturor persoanelor aflate în grupele la risc pentru a dezvolta o formă gravă de COVID 19 sau cu complicații grave și decompensări ale patologiilor de bază, care au peste 12 ani, si au efectuat o schemă completă de vaccinare, să efectueze doza de rapel. Medicii de familie vor asigura informarea, programarea la vaccinare, administrarea vaccinului conform schemei de imunizare, monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse”, transmite DSP Timiș.
Lasă un răspuns