Skip to main content

Noua organigramă a Primăriei Timișoara, rămâne în vigoare momentan! Procesul pe fond încă nu s-a judecat

XPilates & Spa

Primăria Timișoara a câștigat în faţa sindicaliștilor care au cerut, în instanţă, suspendarea noii organigrame!

Magistrații Judecătoriei Timișoara au decis respingerea solicitării Sindicatului Liber din Primărie după ce, aceeaşi magistraţi, au suspendat organigrama, în luna mai.

Primăria Municipiului Timișoara salută decizia instanței, care permite funcționarea în continuare fără sincope a instituției, în folosul timișorenilor, după luni de blocaj”, transmit reprezentanții municipalității.

Organigrama în vigoare a fost suspendată, printr-o decizie a aceleiași instanțe de judecată în luna mai a acestui an, decizie care apoi a fost casată de Curtea de Apel în septembrie și trimisă la rejudecare.

Din cauza unei decizii inițiale greșite și casate, organizarea internă a fost blocată timp de aproape jumătate de an, iar toate concursurile au fost înghețate, provocând un blocaj instituțional și o încărcare suplimentară a activității celor rămași. Vă reamintim că, și în acest moment, peste 100 de posturi existente în Primăria Timișoara sunt neocupate (din cauza ieșirii la pensie a ocupanților, transferului sau unor demisii), iar acest lucru înseamnă creșterea volumului de muncă pentru toți ceilalți angajați ai instituției”, transmit reprezentanții Primăriei.

Decizia instanței nu este însă definitivă, ea poate fi atacată cu recurs, care se va judeca la Tribunalul Timiș.

Procesul pe fond se va judeca la Judecătoria Timișoara în data de 16 decembrie.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ