Skip to main content

Noi recorduri negative! Aproape 19.000 de cazuri noi de COVID şi 574 de decese, în ultimele 24 de ore! La ATI sunt peste 1.800 de pacienţi

XPilates & Spa

Suntem în plin val 4 al pandemiei de coronavirus, iar numărul persoanelor infectate este într-o continuă creştere.

Astăzi, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 18.863 de cazuri noi, din care 273 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi. Astfel, pe teritoriul României, numărul total a ajuns la 1.486.264 de persoane infectate.

Dintre acestea, 1.261.267 s-au vindecat deja şi au fost externate din spitale.

În acest moment, în unităţile de profil sunt 19.730 de pacienţi COVID, iar 1.805 sunt în stare gravă la terapie intensivă.

Din totalul celor internaţi, 486 sunt copii, iar 36 sunt la ATI.

În privinţa deceselor, bilanţul a ajuns la 42.616 de persoane.

Numai în ultimele 24 de ore, 574 de pacienţi COVID au murit, pe fondul complicaţiilor. Este vorba despre 294 bărbaţi şi 280 femei.

În Timiș au fost raportate 565 cazuri noi de îmbolnăvire, iar rata de infectare în judeţ a ajuns la  10,37. Cele mai multe cazuri noi, mai mult de jumătate, au fost depistate în Timişoara, unde rata de infectare cu COVID a ajuns astăzi la 12,70.

În momentul de față, în spitalele din Timiş sunt internați 544 pacienți, iar alţi 64 sunt în stare gravă la ATI.

De la debutul pandemiei, la nivelul judeţului s-au infectat peste 74.000 de persoane şi au murit 1.536 de oameni. Şapte decese au fost înregistrat numai în ultimele 24 de ore.

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Promotional banner for European Forum on Music: meets Classical ME Summit, 9–12 June 2026, Timisoara, Romania.

Timișoara devine, în perioada 9–12 iunie, un important punct de întâlnire pentru profesioniștii din domeniul muzical, odată cu găzduirea celei de-a 14-a ediții a European Forum on Music.

Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat mai multe restricții de circulație începând de luni, în vederea realizării unor lucrări la branșamentele de gaz și rețelele de apă.

Un cetățean bulgar, care a încercat să mituiască un polițist de frontieră, pentru a putea ieși din țară cu autoturismulsău, fără permis de conducere, este cercetat acum de oamenii legii.

EXPO TIMIȘOARA INTERNAȚIONAL în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș readuc în atenția publicului EZOTERIC FEST, un festival dedicat armoniei dintre minte, corp și suflet, eveniment care se înscrie în conceptul mai amplu „Timișoara Terapeutică”.

Rosarte cultural summer season poster with pink roses; events June 18–21, 2026 at Parcul Rozelor, 20:30 PM.

Sezonul verii va debuta în forță, la Timișoara. Casa de Cultură anunță organizarea primei ediții a unei stagiuni estivale, „Rosarte”, în Parcul Rozelor.

Smoke rising over a forested hillside on a cloudy day, indicating a wildfire nearby.

Pompierii cărășeni s-au mobilizat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și pășune împădurită, în zona localității Ilova, comuna Slatina-Timiș.

Festivalul „Launmomentdat în parc” revine la Timișoara cu cea de-a 9-a ediție. Astfel, între 12 și 14 iunie, Parcul Regina Maria devine din nou punctul de întâlnire al scenei independente și alternative.