Skip to main content

Noi detalii, în cazul accidentului în care un bebeluş a murit pe loc! Tragedia a fost provocată de tatăl copilului, care a pierdut controlul asupra maşinii

XPilates & Spa

Poliţiştii care anchetează accidentul în care un copil de 10 luni a murit pe loc, iar părinţii lui au fost răniţi, au stabilit cum s-a produs nenorocirea.

Maşina, în care erau cei trei, se deplasa pe DN 19 E, dinspre Margita, judeţul Bihor, spre Chiribiș – Biharia.
Într-o curbă la dreapta, şoferul autoturismului, un tânăr de 24 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns uşor, pe contrasens.

A fost însă suficient pentru o coliziune devastatoare cu un camion, al cărui şofer nu a mai putut face nimic ca să evite accidentul.

Impactul a fost atât de puternic, încât maşina a fost proiectată în şanţ, unde s-a răsturnat.

Şi camionul s-a răsturnat pe marginea drumului, pe un câmp agricol.

Din păcate, bebeluşul care era în autoturism, a murit pe loc, iar părinţii lui au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital.

“În urma cercetărilor efectuate de polițiști la fața locului, s-a constatat că, un bărbat de 24 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.19/E, pe direcția Chiribiș – Biharia, într-o curbă ușoară la dreapta, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns, parțial, pe sensul opus de circulație și ar fi intrat în coliziune cu un autocamion cu semiremorcă, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor. În urma impactului cu autocamionul, autoturismul s-ar fi rostogolit în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare, iar autocamionul ar fi părăsit carosabilul prin partea stângă a direcției sale de deplasare, iar apoi s-ar fi răsturnat pe un teren agricol din proximitatea D.N.19/E. În urma accidentului rutier, atât conducătorul autoturismului, cât și o femeie de 22 de ani, pasageră a sa, au suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital. Totodată, un minor de 10 luni, din municipiul Marghita, județul Bihor, pasager în autoturism, care se afla în scaunul destinat pentru copii, amplasat pe banchea din spate a vehiculului, a suferit leziuni care, din nefericire, i-au provocat decesul, la fața locului”, transmite IPJ Bihor.

Ambii şoferi implicaţi în accident au fost testaţi cu etilotestul, iar rezultatele au fost negative.

Ancheta în acest caz continuă, iar poliţiştii urmează să stabilească exact, toate circumstanţele în care s-a produs tragedia.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Large crowd at a concert with hands raised and phones recording, colorful stage lights glow in the background.

Cea de-a opta ediție a Flight Festival – Endless Flight a transformat, timp de trei zile, Timișoara într-un adevărat centru al muzicii, artei și experiențelor culturale. Sursa de Vest See Full Bio

Three adults posing at an outdoor evening reception; man in a blue suit with pink shirt, two women in black and white dresses, string lights and attendees in the background.

În data de 18 iunie, președintele CCIA Timiș Florica Chiriță, a participat la Crowne Plaza București, la „Sărbătoarea Verii”, cel mai important și mai așteptat eveniment estival al comunității de afaceri româno-germane din România. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow backhoe loader with front bucket parked beside a white pavilion while people stand nearby in a sunny yard.

Amenzi uriașe și demolarea terasei de 600 de metri pătrați. Sunt consecințele suportate de Ioan Mateescu, pentru că a sfidat atât legislația de mediu, cât și pe cea din domeniul construcțiilor. Sursa de Vest See Full Bio

În perioada 18-20 iunie, președintele CCIAT, Florica Chiriță, însoțită de Cristina Coroian, directorul Departamentului Relații Economice cu Mediul de Afaceri, a efectuat o nouă vizită de lucru în Capitală, având în program o serie de întâlniri cu reprezentanți ai unor organizații și companii de referință, în vederea consolidării parteneriatelor existente și a definitivării acțiunilor stabilite […]

Storm drain with muddy water spilling over a metal grate onto a sidewalk edge, urban setting.

Începând de sâmbătă noaptea și continuând cu ziua de ieri, municipiul Timișoara a fost afectat de un val de ploi intense, caracterizate prin cantități foarte mari de apă căzute într-un interval scurt de timp. Sursa de Vest See Full Bio

Railway construction with workers and a yellow excavator laying ballast on tracks.

Lucrările de modernizare a tronsonului de cale ferată Lugoj-Timișoara Est, lotul 2 al magistralei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad, finanțate prin PNRR, continuă într-un ritm susținut. Stadiul lucrărilor a ajuns la 74,35%. Sursa de Vest See Full Bio

Night-time car crash scene with firefighters and a damaged black sedan on a highway, stretcher and medical crew ready for transport, emergency lights visible in the background

Două persoane și-au pierdut viața, iar alte trei, printre care și un minor aflat în stare gravă, au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs azi-noapte. Sursa de Vest See Full Bio

Group of students posing in front of a bus, holding a purple 'Cyber Moon' banner and a Romanian flag.

Performanță excepțională pentru o echipă de liceeni din Timișoara. Elevii de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, reuniți în echipa de robotică CyberMoon, au câștigat FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică dedicate liceenilor. Sursa de Vest See Full Bio

Group of formally dressed people on a stage at a conference, with a podium in the center.

Liberali din toată țara au fost prezenți astăzi, la București, la Congresul Extraordinar al partidului, convocat după desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier, fără consultarea PNL. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow city bus with a large white logo on its side parked along a street with trees and buildings in the background.

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 22 iunie, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de vacanță, cunoscut și ca programul de vară. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Delgaz Grid, a Societății Drumuri Municipale și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighter in helmet and turnout gear on a heavily damaged tiled roof, directing a water spray as smoke rises from the burned house.

Intervenție de urgență a pompierilor, în această dikmineață, când un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie și a fost urmat de explozia a două butelii de aragaz. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest