Nicio infectare cu COVID de ieri până astazi, la Timișoara


Rata de infectare cu COVID stagnează la Timișoara, dar și în județ.
Autoritățile au anunțat situația pentru ultimele 24 de ore, iar în acestă perioada nicio altă persoană nu a fost depistată ca fiind infectată cu Covid-19, în urma testelor efectuate.
Vorbim de realizarea a 1.416 de teste, din care 555 teste rapide.
În momentul de față în Timiș rata de infectare este astfel, la fel ca ieri, de 0,04 la mie, iar la Timisoara e 0,09.
35 de persoane sunt internate în spitalele din județ, iar trei dintre acestea sunt în stare gravă, la terapie Intensivă.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
O nouă oportunitate de business pentru firmele timișene! CCIAT desfășoară o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene să participe la misiunea economică organizată cu ocazia vizitării China Brand Fair 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cooperării comerciale dintre China și Europa Centrală și de Est.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează o simulare a concursului de admitere pentru viitorii candidați!
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:00, simularea concursului de admitere pentru viitorii candidați la programele de studii ale instituției.
Schimbări semnificative, într-un parc din Timișoara! Vor fi montate echipamente noi, iar spațiile verzi și cele de joacă vor fi reamenajate
Copiii din zona Torontalului au motiv de bucurie. Primăria Timișoara a demarat lucrările de modernizare a parcului de pe strada Orșova.

Atenție, șoferi! Restricții de circulație în weekend, la Timișoara, pentru desfășurarea evenimentului sportiv „Timotion”!
Timișorenii trebuie să se pregătească pentru modificări importante în trafic la finalul acestei săptămâni, ca urmare a desfășurării evenimentului sportiv „Timotion”.
Traian Băsescu, față în față cu tinerii din Timișoara! Fostul președinte al României vine la Zilele Studenților
Traian Băsescu, fostul președinte al României, vine la Timișoara pentru a participa la un eveniment organizat în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Studenților.

Noi programe de studii, la Universitatea de Vest din Timișoara! De la „Design de jocuri digitale”, la „Prevenție și recuperare în sport”
Universitatea de Vest din Timișoara își îmbogățește oferta educațională. Lansează șase programe noi de licență, dintre care patru sunt unice în România, precum și unul de masterat.

Tragedie, la Timișoara! Trupul carbonizat al unui bărbat a fost găsit de pompierii sosiți să lichideze un incediu izbucnit la o camionetă
Pompierii timișoreni au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu violent izbucnit la o camionetă, dar care s-a extins și la anexele unei societăți comerciale din apropiere.
VIDEO: Adolescentă, lovită de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni! A fost preluată de ambulanță și transportată la spital
Un accident grav s-a petrecut în această dimineață, în Buziaș. O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost lovită de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni, în timp ce se îndrepta spre școală.
Un bărbat s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a aruncat mai mulți saci de gunoi, pe domeniul public al Timișoarei
Un bărbat în vârstă de 32 de ani din reșita a încercat să scape ușor de resturile rămase în urma amenajării unui apartament, însă a fost prins în fapt de polițiștii locali din Timișoara și a fost aspru sancționat.
Ion Rizea preia interimar conducerea Teatrului Național din Timișoara, după plecarea Adei Hausvater
Actorul Ion Rizea este noul director interimar al Teatrului Național Timișoara, după ce, timp de aproape două decenii au fost director general adjunct al instituției.
Tineri, prinși de polițiștii locali cu droguri! Ce le-au spus agenților?
Polițiștii locali, aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, au fost atenționați de o persoană că trei tineri consumă substanțe interzise în dreptul unui imobil de pe strada Lorena.
Motociclist, prins de polițiști în timp ce rula cu viteză amenințătoare, pe o șosea din vestul țării!
Un motociclist a fost aspru sancționat de polițiștii timișeni, după ce a fost depistat în trafic rulând cu o viteză amenințătoare.
Timișoara, gazda unui eveniment dedicat tehnologiei! Momentul central, o competiție a bărcuțelor teleghidate, pe malul Begăi
Pentru o zi, Timișoara devine centrul tehnologiei, odată cu desfășurarea BegaTEC 2026.
Motociclist izbit de o autoutilitară, după o depășire neregulamentară! A fost transportat la spital
Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital, după ce motocicleta i-a fost izbită de o autoutilitară.

VIDEO: Pericol de explozie, pe o șosea din vestul țării, după ce un tir încărcat cu butelii de oxigen a fost cuprins de flăcări!
S-a dat alarma, în această după-amiază, după ce, din primele informații, un tir încărcat cu butelii de oxigen a fost cuprins de flăcări.

Muzica, între artă și terapie! Eveniment european dedicat sănătății prin sunet, la Timișoara!
Timișoara devine, în perioada 9–12 iunie, un important punct de întâlnire pentru profesioniștii din domeniul muzical, odată cu găzduirea celei de-a 14-a ediții a European Forum on Music.

Sportivi timișoreni au reprezentat cu succes România, la Campionatul European de Culturism și Fitness 2026! Cea mai importantă performanță i-a revenit Mădălinei Stanca
România a fost reprezentată cu succes în cadrul Campionatului European de Culturism și Fitness IFBB 2026, desfășurat în perioada 30 aprilie – 2 mai, la Santa Susanna (Barcelona, Spania).

Se va întrerupe apa sau presiunea va fi scăzută, săptămâna următoare, în mai multe localități din județ. Vezi aici anunțul Aquatim!
Aquatim anunță lucrări, în perioada următoare.







Lasă un răspuns