Skip to main content

Nica îi răspunde lui Simonis, după ce acesta l-a acuzat de incompatibilitate: O nouă fumigenă de tip PSD!

XPilates & Spa

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, reacţionează, după ce deputatul PSD, Alfred Simonis, i-a cerut demisia din Consiliul Naţional de Integritate.

Social democratul susţine că Nica nu ar trebui să fie membru al acestui organism care verifică activitatea ANI, atât timp cât el însuşi este în vizorul inspectorilor de integritate.

CITEŞTE ŞI: Deputatul PSD, Alfred Simonis, cere Biroului Permanent al Senatului să îl revoce pe Alin Nica din Consiliul Naţional de Integritate

De cealaltă parte, liderul CJT spune că nu este nici incompatibil, nici în conflict de interese, iar declaraţia lui Simonis este doar un exerciţiu de imagine, menit să distragă atenţia oamenilor de la problemele reale cu care se confruntă zi de zi.

„Deputatul Alfred Simonis a făcut o declarație politică, o nouă fumigenă de tip PSD. Nu sunt nici în conflict de interese și nici incompatibil, iar acest lucru este atestat chiar de către raportul Agenției Naționale de Integritate, raport redactat înainte de clasarea dosarelor, adică înainte de închiderea lor definitivă. Deputatul Simonis abate atenția publicului, ca de obicei, de la nevoile reale ale comunității. În timpul alocat cererii de demisie din cauza unor probleme imaginare, deputatul ar fi putut să își mobilizeze colegii de la Ministerul Transporturilor să facă ceva, orice, cu Centura Timișoara Sud. Adevărul este că nu mă aștept la lucruri constructive din partea PSD. E meteahna lor de mulți ani, să atace mult și gratuit în loc să aducă o schimbare pozitivă în viețile cetățenilor”, spune Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Portrait of a man in a blue suit and white shirt standing against an aerial view of a rural town.

Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate.

Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări privind circulația mai multor tramvaie din oraş, ca urmare a lucrărilor din Piața Traian.