Skip to main content

Muncitori, prăbuşiţi în gol, la Centrul de legume-fructe de la Tomnatic! Intervine elicopterul SMURD

XPilates & Spa

Este o intervenţie de urgenţă, în desfăşurare, după un accident petrecut pe şantierulu Centrului de legume-fructe din comuna Tomnatic, judeţul Timiş.

4 muncitori au căzut în gol, de la o înălţime de 6 metri, după ce acoperişul la care lucrau s-a rupt.

CITEŞTE ŞI: 24 de oameni, implicaţi într-un accident! Mobilizare uriaşă de salvatori, la faţa locului

„La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Stației Sânnicolau Mare cu o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. În sprijin au fost trimise 2 ambulanțe SAJ, dintre care, una cu medic, și elicopterul SMURD Arad”, transmite ISU Timiş.

Echipele de salvare ajunse la faţa locului au găsit toate cele patru victime conştiente, dar cu multiple leziuni şi fracturi.

Una dintre ele, în vârstă de 28 de ani, a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată de urgenţă la spital.

Alte 3 victime, au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Municipal Timişoara.

„Polițiștii orașului Sannicolau Mare au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Tomnatic, 4 bărbați în vârstă de 27,35, 44 și 52 de ani, au căzut de pe un planșeu de la o înălțime de 6 metri, în timp ce efectuau lucrări la instalația de răcire a unei hale. Cei 4 bărbați au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, transmite IPJ Timiş.

Polițiștii au deschis în acest caz, un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, urmând să stabilească exact cum s-a petrecut accidentul.

,

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest