Skip to main content

Muncitor înjughiat în inimă! A încercat să ceară ajutor, dar s-a prăbuşit pe marginea drumului

XPilates & Spa

O crimă înfiorătoare, comisă în urma unui conflict spontan. Pe fondul consmului de alcool, victima şi agresorul s-au luat la ceartă, iar în scurt timp, lucrurile au degenerat.

S-a întâmplat în localitatea Sub Marginea, din judeţul Caraş-Sverin, unde bărbatul ucis, în vârstă de 46 de ani, era angajat.

Acesta a mers acasă la un prieten, unde amândoi au început să consume băuturi alcoolice.

CITEŞTE ŞI: Atenţie timişoreni! Se opreşte apa, pe mai multe străzi din zona centrală a oraşului!

Brusc, cei doi au început să se certe, iar gazda i-a aplicat bărbatului de 46 de ani, mai multe lovituri, inclusiv în zona capului, cu un obiect contondent.

Apoi, a pus mâna pe un cuţit şi şi-a înjughiat amicul, direct în inimă.

Cu ultimele puteri, victima a încercat să meargă să ceară ajutor.

A ieşit din casă, a urcat pe bicicletă şi a mers aproxmativ 150 de metri, după care s-a prăbuşit pe şosea.

Martorii au sunat la 112, însă medicii care au ajuns la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru victimă, decât să declare decesul.

„În urma examinării sumare a cadavrului s-a constatat că bărbatul prezenta o lovitură la nivelul capului și o plagă înțepată la nivelul inimii. Cercetările au fost efectuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Poliției Municipiului Caransebeș, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, stabilindu-se faptul că, pe fondul consumului de alcool, între victimă și un bărbat de 52 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan în locuința celui din urmă, iar acesta i-ar fi aplicat victimei o lovitură cu un cuțit în zona inimii”, transmite IPJ Caraş-Severin.

Agresorul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, fiind acuzat de omor.

CITEŞTE ŞI: Prăpăd pe şosea, provocat de un şofer de 40 ani! 4 copii şi 2 adulţi, transportaţi la spital

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Asociația Poli organizează un nou eveniment caritabil care să vină în sprijinul animăluțelor salvate, care nu au găsit încă o familie iubitoare.

Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.

Aerial view of a gated luxury villa complex with orange-tiled roofs, white circular markers C1, C2, C3 and a red triangular area; inset shows two men in suits shaking hands.

Proiectul controversat privind schimbul de terenuri dintre Primăria Moșnița Nouă și familia președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost adoptat în Consiliul Local, însă în condiții care ridică serioase semne de întrebare.

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.