Mitropolitul Banatului reacţionează, după ce i s-a cerut demisia! Ce mesaj a transmis?


Reacţia mitropolitului Banatului, ÎPS Ioan Selejan, la scrisoarea deschisă prin care i se cere să se retragă la mănăstire, nu a întârziat să apară.
CITEŞTE ŞI: Cu pistolul sub pernă, un bărbat îşi păzea cultura de cannabis! Cum l-au prins poliţiştii?
La scurt timp după ce în spaţiul public a părut această solicitare, făcută de cei de la Asociaţia Iniţiativa Timişoara şi semnată de profesorul universitar Vasile Popovici, ÎPS a răspuns pe site-ul oficial al Mitropoliei.
Iată textul integral asumat de mitropolitul Banatului:
“Stimate domnule profesor Vasile Popovici,
Cu smerenie și pace în suflet, răspund scrisorii dumneavoastră, având menirea unui text public, chiar dacă rânduielile noastre bisericești ar putea îndemna spre ”întoarcerea celuilalt obraz”. Vă adresez aceste rânduri pentru creștinii care cred în Biserica noastră Sfântă, nu doar pentru ortodocșii care au fost ieri la referendumul pentru familie, ci și pentru catolici, protestanți, neoprotestanți, evanghelici-luterani, greco-catolici, evrei, poate și musulmani.
Cu toții am susținut campania pentru familia creștină, mai ales că în Timișoara, oraș martir, s-a murit cu rugăciunea ”Tatăl nostru…” pe buze, pentru democrație, pentru libertate și pentru pluralitatea opiniilor (religioase, politice, sociale).
Ca oameni ai Bisericii, clerici și credincioși deopotrivă, avem obligația de a susține familia creată de Dumnezeu și binecuvântată de Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă nu am face acest lucru, ar însemna că ne dezicem de principiile credinței și ale moralei evanghelice, precum și de valorile neamului nostru românesc.
Așadar, nu mi-e rușine, Domnule profesor, că prin poziția mea am susținut familia creștină în esența sa, chiar dacă cu privire la aceasta mai avem încă multe de învățat. Familia creștină a fost, este și va fi pentru mine personal și pentru Biserica din care fac parte un proiect de țară, pe care îl voi susține din adâncul ființei mele.
Domnule profesor Vasile Popovici, eu sunt călugăr, am fost mulți ani în mănăstire, am slujit două decenii la frații români din munții Covasnei și Harghitei, după care, la chemarea credincioșilor și a clericilor bănățeni, am venit la Timișoara. Știu că Banatul, spațiu multiconfesional, multietnic și multicultural, are o cultură regională multiseculară, care poartă pecetea unicității. Respect această cultură, așa după cum respect credința fraților aparținători altor confesiuni creștine. De aceea, aș fi fost bucuros dacă, înainte de a scrie că sunt ”anti-ecumenic într-o Timișoară ecumenică”, i-ați fi întrebat pe reprezentanții cultelor religioase și ai comunității israelite despre bunele relații pe care le avem.
Cât despre ”reîntoarcerea la operele sociale” regret, de asemenea, că nu v-ați informat cu privire la casele pe care le-am construit sau le-am cumpărat pentru familiile nevoiașe din Banat, inclusiv pentru cele cu aparținători în penitenciar.
Prin aceste rânduri nu încerc să mă justific, ci încerc să arăt cât de importantă este implicarea mea în viața cetății noastre și a Banatului în care trăim cu toții.
Precizez, totodată, că poziția Bisericii noastre și a Consiliului consultativ al cultelor religioase recunoscute în România față de referendum nu are legătură cu politica.
În final, Vă asigur că respect poziția Domniei voastre față de familie și Vă rog ca și Dumneavoastră să binevoiți a respecta opinia mea.
Cu cele mai curate gânduri,
† IOAN
Mitropolitul Banatului
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Video: Zeci de descinderi, în această dimineață, pentru evaziune fiscală! Vizată este și cea mai mare agenție imobilară din Timișoara
75 de mandate de percheziție domiciliară au pus în aplicare polițiștii de la Servicul de Investigare a Criminalității Economice, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Locul ales de Simonis pentru o parcare uriașă, nu e destinat construcțiilor! Primăria Timișoara vine cu alte propuneri
Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio
Jandarmii timișeni, în doliu! Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, a trecut în neființă
Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio
Simonis, o nouă propunere pentru administrația Fritz! Vrea să construiască o parcare subterană uriașă, în zona Spitalului Județean
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vreau un nou parteneriat cu Primăria Timișoara, condusă de Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Antreprenorii din vestul țării, mai aproape de piața chineză. Se deschide o filială locală a Camerei de Comerț România-China
Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Sursa de Vest See Full Bio

Intervenție de urgență a scafandrilor ISU, pentru salvarea unui copil căzut într-un lac!
Apel disperat la 112, în urmă cu puțin timp, pentru salvarea unui copil care a căzut într-un lac. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Pepenilor revine la Timișoara! Producătorii locali, așteptați să își depună dosarele de participare
Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Mai puține drumuri la ghișeu! Primăria Timișoara introduce noi servicii publice online
Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio
Eveniment caritabil pentru copiii cu autism, la Timișoara! Fiecare bilet cumpărat înseamnă o șansă în plus la terapie
Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Veste proastă de la meteorologi! Cod galben de vânt și instabilitate atmosferică
Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Impact violent între două mașini, pe autostrada A1! Trei victime primesc îngrijiri medicale
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, după un apel la 112 care sesiza un accident rutier, pe autostrada A1. Sursa de Vest See Full Bio

Ești din Timișoara sau împrejurimi și ai adoptat recent un câine? Poți participa gratuit la trei ședințe de dresaj
Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio
Simonis pregătește o nouă mazilire în PNL Timiș, cu sprijinul primarilor fără coloană vertebrală, pe care îi ține în lesă
Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio
Efort comun pentru siguranța trotinetiștilor în trafic! IPJ Timiș, AJOFM și FITT organizează un eveniment educativ
În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio
Voluntari vor lua cu asalt un sat din Timiș, pentru a-i reda frumusețea! Începe Color the Village
Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Accident rutier cumplit, pe o șosea din vestul țării! Trei persoane au rămas încarcerate! O femeie a murit
Nenorocire, azi-noapte, pe o șosea din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio
Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Probleme cu apa, în Timișoara și în județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio






Lasă un răspuns