Misiuni de suflet! Doi câini au fost recuperați din ape de către pompieri

Pompierii s-au mobilizat de urgență, în urma unor apeluri la 112, prin care li s-a cerut ajutorul pentru salvarea a doi câini ce se aflau în pericol.
Prima intervenția a avut loc ieri după-amiza în localitatea Birtin, comuna Vadu Crișului. Un patruped a căzut în canalul de fugă și nu a mai putut reveni la mal.
Echipajul de salvare a intervenit cu barca și accesoriile specifice, iar îmn scurt timp a reușit să recupereze câinele, care a fost dus la mal, în siguranță.

Cea de-a doua misiune a avut loc în Oradea, acolo unde un alt câine a căzut în apele Crișului Repede. La rândul său, animalul a fost salvat de pompieri și ulterior înapoiat propeiatrului.
„Apelul la 112 a fost efectuat de o femeie care observase animalul în apă și încercase ea însăși să îl salveze. După evacuarea patrupedului, pompierii au făcut demersuri pentru identificarea proprietarului. Întrucât apelanta găsise, pe o rețea de socializare, un anunț privind dispariția unui câine ce corespundea descrierii animalului salvat, pompierii au luat legătura telefonic cu proprietarul, au rămas la locul intervenției până la sosirea acestuia și i-au încredințat patrupedul nevătămat”, trasnmite ISU Bihor.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Lucrările de pe râul Timiș, pentru prevenirea inundării stației de epurare Lugoj, au fost finalizate!
Au fost finalizate lucrările de punere în siguranță a malului stâng al râului Timiș, din proximitatea stației de epurare Lugoj, în localitatea Jabăr. Sursa de Vest See Full Bio
Doliu, în Timișoara! A murit Viorel Oancea, unul dintre simbolurile Revoluției și primul primar ales al orașului după 1989
Viorel Oancea, unul dintre oamenii care au rămas în istoria Revoluției din Decembrie 1989 și primul primar ales democratic al municipiului după căderea regimului comunist, a încetat din viață, la vârsta de 82 de ani. Sursa de Vest See Full Bio

Trafic mai sigur, în vestul țării! Remorci cu panouri LED vor anunța accidentele sau restricțiile de circulație, în timp real
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a fost dotată cu 11 remorci echipate cu panouri LED de mari dimensiuni, pentru informarea șoferilor, în timp real, cu privire la trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Misiuni de suflet! Doi câini au fost recuperați din ape de către pompieri
Pompierii s-au mobilizat de urgență, în urma unor apeluri la 112, prin care li s-a cerut ajutorul pentru salvarea a doi câini ce se aflau în pericol. Prima intervenția a avut loc ieri după-amiza în localitatea Birtin, comuna Vadu Crișului. Un patruped a căzut în canalul de fugă și nu a mai putut reveni la […]

Start la admiterea la liceu! Ce trebuie să știe absolvenții de clasa a VIII-a din județul Timiș
Absolvenții clasei a VIII-a din județul Timiș au intrat în etapa completării opțiunilor pentru admiterea la liceu în anul școlar 2026–2027. Sursa de Vest See Full Bio

Marilen Pirtea: România, între nota de plată a deficitelor și promisiunea convergenței!
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, a analizat raportul BNR, publicat recent sub titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Sursa de Vest See Full Bio

Prăpăd pe șoselele din vestul țării! Polițiștii au lăsat zeci de șoferi fără permise și au dat amenzi de zeci de mii de lei
A fost un sfârșit de săptămână intens pentru polițiștii de la Rutieră, care au ieșit în teren în cadrul unei ample acțiuni de control desfășurate atât pe principalele drumuri. Sursa de Vest See Full Bio

Victimă încarcerată, după un impact violent între o mașină și o camionetă! Intervenție de urgență a pompierilor
S-a dat alarma, în această dimineață, în urma unui apel la 112 care anunța un accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Rezultate finale la Bac! Promovabilitatea în Timiș a crescut la 73,20%! În continuare o singură medie de 10
Rezultate finale ale examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie–iulie 2026! Sursa de Vest See Full Bio

Accident cumplit în vestul țării! Un tânăr de 28 de ani, a murit după ce a fost lovit de un camion
Un grav accident rutier a avut loc în această după amiază în localitatea Răbăgani din județul Bihor, în urma căruia un tânăr și-a pierdut viața. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara organizează o dezbatere publică privind regulamentul jocurilor de noroc!
Primăria Timișoara organizează joi, 16 iulie o dezbatere publică pe tema proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de amplasare, autorizare și funcționare a activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului. Sursa de Vest See Full Bio

Au rămas mai puțin de trei săptămâni până la Ziua Timișoarei! Peste 100 de evenimente și artiști internaționali, în patru zile de sărbătoare
Timișoara se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente ale verii. Sursa de Vest See Full Bio

Horticultura toaletează arborii din Timișoara, iar intervențiile neautorizate sunt interzise! Primăria anunță sancțiuni
Primăria Timișoara le reamintește cetățenilor că intervențiile asupra arborilor de pe domeniul public pot fi realizate exclusiv de operatori autorizați, după ce un locatar a efectuat tăieri neautorizate la scurt timp după o lucrare executată de echipele Horticultura. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul înscrierilor la admitere! Primii candidați și-au depus deja dosarele
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul înscrierilor pentru admiterea la studiile universitare de licență! Sursa de Vest See Full Bio
Lucrări la rețeaua de apă în Timișoara și județ! Vor fi întreruperi și scăderi de presiune luni și marți
Locuitorii din mai multe localități din județul Timiș, precum și din municipiul Timișoara, trebuie să se pregătească pentru întreruperi ale furnizării apei și scăderi de presiune, ca urmare a unor lucrări de mentenanță și intervenții programate la rețeaua de distribuție în zilele de 13 și 14 iulie. Sursa de Vest See Full Bio
Dacă ești asigurat poți beneficia de tratamente stomatologice, fără bilet de trimitere, la Ambulatorul de Stomatologie din Timișoara
Pacienții asigurați care au nevoie de consultații și tratamente stomatologice pot beneficia de servicii decontate de CNAS, fără bilet de trimitere, la Ambulatorul de Stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Începând de mâine, noi restricții de circulație intră în vigoare, în mai multe zone ale Timișoarei
La solicitarea Porr Construct, Delgaz Grid și Asociației Timișoara Triathlon Team, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea sau, după caz, restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost bătut de doi indivizi! Suspecții au fost reținuți de polițiști
Doi bărbați, în vârstă de 30 și 52 de ani, au fost reținuți de polițiștii, în urma unei altercații cu un alt bărbat care a ajuns la spital. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns