Skip to main content

Medic de ATI, sinucis cu substanțe folosite pentru anestezierea pacienților

Situație șocantă, la Spitalul Județean Timișoara, unde un medic rezident, în vârstă de 28 de ani, și-a pus capăt zilelor.

Tânărul a lucrat în ultima perioadă, pe secția de terapie intensivă COVID.

De o bună perioadă de timp era la ATI non-COVID, însă colegii spun că se plângea adesea că este foarte obosit.

Aseară a ieșit din tură și a plecat acasă, iar în scurt timp a fost găsit mort, de mama lui, cu care locuia.

La data de 4 aprilie a.c.,în jurul orei 22:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și-a găsit baiatul de 27 de ani decedat în casă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului„, transmit reprezentanţii IPJ Timiş.

Din primele informații, se pare că medicul și-a pus capăt zilelor folosind substate folosite pentru anestezierea pacienților.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

MONS Beach Volley Festival transformă Timișoara în plajă urbană, în acest sfârșit de săptămână!

Timișoara se pregătește pentru a treia ediție a MONS Beach Volley Festival, un eveniment unic care aduce atmosfera vibrantă a plajei chiar în inima orașului.

Video: Protest la Timișoara! Zeci de oameni cer încetarea conflictului din Fâșia Gaza

Câteva zeci de persoane și-au întânire, în această seară, în Parcul CD Loga din Timișoara, pentru a-și arăta susținerea față de palestinienii din Fâșia Gaza.

Literatură printre petale! Festivalul florilor de la Iulius Garden se întoarce la Timișoara, învăluit în parfum și culoare

Echipe de floriști din toată țara își vor prezenta parfumatele și coloratele creații, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului florilor, de la Iulius Town, în acest weekend.

Se caută „Măcelari de elită” pentru echipa care va reprezenta România la World Butchers’ Challenge 2025

10 locuri sunt disponibile în echipa „Măcelari de elită”, care va reprezenta România la cel mai prestigios eveniment mondial dedicat măcelăriei, World Butchers’ Challenge (WBC), programat anul viitor, la Paris.

Amenzi de peste 100 mii de lei, pentru constructorii care fac prăpăd pe străzile şi trotuarele din Timişoara!

Polițiștii locali timișoreni au dat amenzi de peste 100 mii de lei, în ultima lună, pe linie de mediu, pentru gestionarea proastă a deșeurilor la șantierele din oraș.

Forumul Internațional de Afaceri, premieră de succes a CCIAT!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat unul din cele cele mai mari evenimente de business din sistemul cameral românesc și european, cu participarea a 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România.

Video: George Simion a făcut spectacol, în centrul Timişoarei, cu Vlad Ţepeş şi versuri din Eminescu

Membri şi simpatizanţi AUR şi-au dat întâlnire, în această după amianză, în centrul Timişoarei, pentru a-şi arăta sprijinul faţă de candidaţii la alegerile locale.