Polițiștii au deschis o anchetă după ce un utilaj de deszăpezire a luat foc, în curtea unei societăți comerciale.
Incidentul s-a petrecut seara trecută, în jurul orei 22:20. Personalul de pază al firmei a observat un incendiu la un utilaj de deszăpezire, parcat în incinta punctului de lucru din Petroșani, și a intervenit rapid, stingând incendiul fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale semnificative.
Polițiștii hunedoreni s-au sesizat din oficiu și au început o anchetă în acest caz. La fața locului, oamenii legii au descoperit resturi dintr-un cocktail molotov. Totodată, anchetatorii au descoperit sub cabina utilajului, cabluri electrice arse în urma unui scurtcircuit electric.
”Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, la o distanță de aproximativ 3 metri față de utilajul de deszăpezire, a fost identificat un recipient din sticlă, spart, precum și un obiect textil care prezenta urme de carbonizare. De asemenea, pe șasiul utilajului, sub cabină, au fost identificate mai multe fire electrice având izolația parțial topită, din cercetările efectuate până în prezent stabilindu-se că urmele de carbonizare ale firelor electrice sunt specifice unui scurtcircuit electric”, transmite IPJ Hunedoara.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, poliţiştii continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt și pentru luarea măsurilor legale.
Lasă un răspuns