Skip to main content

Liceul Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”din Timișoara, extins cu încă un corp de clădire!

XPilates & Spa

Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” revine temporar în administrarea Primăriei Timișoara pentru atragerea unei finanțări prin Compania Națională de Investiții!

Practic, Liceul „Sfântul Antim Ivireanul” va fi extins cu încă o clădire cu două etaje.

Imobilul de pe bulevardul Liviu Rebreanu nr. 35 se află în proprietatea municipiului și a fost dat în 2014 în administrare către Mitropolia Banatului – Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei. Astfel, au funcționat în aceste spații Școala „Sf. Antim Ivireanul” şi Grădiniţa „Troiţa”.

Având în vedere necesitatea de extindere a spațiului pentru activitatea școlară, Primăria Timișoara va depune un proiect în vederea obținerii finanțării prin CNI.

Proiectul vizează  extinderea școlii cu un corp de clădire P+2E, demolare parțială a construcției existente (pe zona prevăzută pentru extindere), mutarea accesului rutier existent, modernizarea rețelelor de incintă, amenajări exterioare (acces rutier și pietonal, locuri de parcare, lucrări de peisagistică).

Construcția nouă va include 15 săli de clasă, o sală profesorală, o bibliotecă, o sală multifuncțională și o capelă.

Consiliul Local Timișoara urmează să voteze proiectul de hotărâre prin care dreptul de administrare asupra imobilului va reveni Primăriei Timișoara. În calitate de proprietar, instituția este și beneficiar al proiectului, respectiv al fondurilor alocate prin programe europene sau naționale de finanțare.

Foto: Google Maps

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Aerial view of a gated luxury villa complex with orange-tiled roofs, white circular markers C1, C2, C3 and a red triangular area; inset shows two men in suits shaking hands.

Proiectul controversat privind schimbul de terenuri dintre Primăria Moșnița Nouă și familia președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost adoptat în Consiliul Local, însă în condiții care ridică serioase semne de întrebare.

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.

Person signing a document with a black and gold pen at a white desk.

Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.

Aerial view of a railway construction site with a passenger train on the left and workers building along the tracks on the right, with houses and trees in the background.

Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.

Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.

Close-up of a hand holding car keys and a blue ticket/permit, with a highway and a 'Video Control' surveillance sign in the background.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trage un semnal de alarmă pentru șoferii din România: nu toate site-urile care vând roviniete sunt autorizate, iar unele percep costuri suplimentare ascunse.

Three-story beige-orange building with decorative window frames and an arched entrance, flags by the facade, under a clear blue sky.

Condiții greu de imaginat au fost descoperite, în urma unui control, de inspectorii DSP Timiș, la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, unde învață 1.300 de elevi.

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Portrait of a man in a blue suit and white shirt standing against an aerial view of a rural town.

Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate.