Skip to main content

Liber la meciurile Poli! Conducerea clubului le permite cadrelor medicale, accesul gratuit, în tribune

XPilates & Spa

Coronavirusul continuă să facă ravagii, iar restricţiile sunt o constantă a vieţii noastre, de un an încoace.

Dar, autorităţile vorbesc depre o relaxare a acestora, peste o lună-două, când va fi permisă şi participarea la anumite evenimente.

CITEŞTE ŞI: Accident înfiorător! Un muncitor a fost îngropat de viu, sub un mal de pământ! Nu a mai putut fi salvat

Asta aşteaptă şi conducerea echipei de fotlbal Politehnica Timişoara, care îi aşteaptă în tribune, pe cei din lina întâi a luptei cu COVID-19.

“Doctorii şi personalul medical s-au confruntat faţă în faţă cu ravagiile virusului, neajunsurile sistemului şi angoasa creată în această perioadă.
În spatele măştilor şi a echipamentelor de protecţie cu care s-au obişnuit de mult, salvatorii noştri sunt totuşi nişte oameni. Iar din păcate eforturile lor nu au fost mereu apreciate aşa cum meritau. Nedreptăţile din spaţiul public la adresa celor care acum ar trebui să fie consideraţi adevăraţi eroi nu ne pot lăsa impasibili”, transmite conducerea clubului.

Ca să îşi arate solidaritatea şi recunoştinţa faţă de medici, reprezentanţii Politehnica Timişoara le oferă accesul gratuit la meciuri.

CITEŞTE ŞI: Număr uriaş de decese! Aproape 200 de oameni au murit în ultimele 24 de ore. Alţi 1.466 de pacienţi cu COVID, internaţi la ATI

“Şi chiar dacă gestul nostru putea fi considerat o picătură într-un pahar cu apă, ne place să credem că a fost un exemplu despre cum ne putem ajuta în cadrul comunităţii. Acum, când încercăm să zărim „lumina de la capătul tunelului” şi sperăm să revenim într-un viitor cât mai apropiat la viaţa de dinainte, Politehnica Timişoara a decis să ofere acces liber personalului medical la meciurile de acasă ale alb-violeţilor, în baza legitimaţiei de serviciu şi pe termen nelimitat, din momentul în care se va permite din nou desfăşurarea partidelor cu spectatori în tribune!”, mai anunţă conducerea Politehnica Timişoara.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest