Doi oameni au murit după ce s-au răsturnat cu maşina într-un canal cu apă!
Două persoane au decedat după ce s-au răsturnat cu maşina într-un canal cu apă!
S-a întâmplat marţi seara, în apropiere de oraşul Ineu.
Autoturismul a fost găsit de salvatori cu roţile în sus şi inundat, astfel că cele două persoane care au rămas captive în maşină n-au mai avut nicio şansă.
„În această seară, în jurul orei 20,30, pe DJ 792, la km 36+350m a avut loc un eveniment rutier în urma căruia au decedat 2 persoane. Autoturismul care se deplasa dinspre Arad spre Ineu, condus de un bărbat de 81 de ani, din Ineu, a derapat, părăsind partea carosabilă, a lovit două conducte de gaz, după care s-a răsturnat într-un canal colector. În urma evenimentului rutier și-au pierdut viața conducătorul autoturismului și o femeie de 76 de ani, din Ineu, pasageră în autoturism„, transmit reprezentanţii IPJ Arad.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Lasă un răspuns