Skip to main content

La patru ani de când a intrat în reabilitare, Turnul de Apă din Iosefin, tot în șantier! Când spun reprezentanții Primăriei că va fi gata investiția?

XPilates & Spa

Stadiul lucrărilor de transformare a Turnului de Apă din Iosefin în centru cultural și turistic a ajuns la un procent de 65%.

Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că procesul de restaurare a tâmplăriei exterioare a fost finalizat, elementele au fost remontate, respectând aspectul original al clădirii, iar în prezent muncitorii lucrează la finisajele interioare și exterioare, montează structura metalică din interior și refac învelitoarea acoperișului.

În urma lucrărilor de reabilitare, obiectivul va dispune și de o rampă de acces, de gradene de beton, de o copertină, de un ascensor panoramic interior, de o sală de expoziţii, de o cafenea, dar şi de un punct de belvedere, amenajat la 45 metri înălțime, oferind atât timișorenilor, cât și turiștilor o perspectivă panoramică asupra cartierului istoric și a canalului Bega.

În plus, Turnul de Apă din Iosefin, precum și zona exterioară, vor fi iluminate.

Reamintim că lucrările de reabilitare a Turnului de Apă din Iosefin au început în toamna anului 2021. Licitaţia a fost câştigată atunci, de asocierea Alca European Foundss SRL (lider de asociere) și Research Consorzio Stabile Societa Consortile a Responsabilita Limitata (asociat) care trebuia să termine lucrările în 15 luni, adică la începutul anului 2023, iar valoarea contractului a fost de 6,3 milioane de lei plus TVA.

În vara anului trecut însă, stadiul lucrărilor era de numai 30%, iar Primăria a reziliat contractul, iar noul constructor, desemnat prin licitație, a contractului în valoare de de 9.153.404,86 lei (TVA inclus), este ALEX-DIA CONSTRUCT SRL.

Antreprenorul s-a apucat efectiv de lucrări în septembrie 2024 și avea la dispoziție 6 luni pentru execuția lucrărilor, ceea ce însemna ca obiectivul să fie gata cel târziu la sfârșitul lunii martie. Numai că, după ce în luna noiembrie, Turnul de Apă era gata în proporție de doar 45%, autoritățile locale au decis să prelungească termenul cu trei luni. Astfel că, deși mai sunt încă multe de realizat, reprezentanții Primăriei sunt optimiști că șantierul va fi gata cel târziu la finalul lunii mai.

Turnul de Apă din Iosefin, cu înălțimea de 52 de metri, a fost ridicat în 1914, ca un „frate geamăn” al celui din cartierul Fabric, construit cu doi ani înainte.

A fost proiectat de arhitectul Laszlo Szekely pentru a servi pentru compensarea consumului maxim de apă din cursul zilei. Atât turnul din Iosefin, cât și cel din Fabric puteau aproviziona orașul cu apă timp de patru ore.

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Momente de panică în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat într-un bloc de locuințe. Sursa de Vest See Full Bio

Un caz de inconștiență extremă a fost înregistrat de polițiștii care făceau controale în trafic. Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului două zile la rând. Sursa de Vest See Full Bio

House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”. Sursa de Vest See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest