Skip to main content

Ireal! Angajaţii din Primăria Timişoara au cumulat 11 ani de concedii medicale, de la începutul lui 2021

XPilates & Spa

Numărul de concedii medicale ale funcționarilor Primăriei Timișoara a crescut cu aproape 50% într-un an.

În acest context, a transmis Casei Județene de Asigurări de Sănătate documente împreună cu solicitarea de a realiza un control de fond.

Lui Fritz i se pare ciudat că în perioada ianuarie-august 2021, numărul cererilor de concedii medicale a crescut cu 225 față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la un total de 750.

CITEŞTE ŞI: Am crezut că o să mor! Mărturia sfâşietoare a unui tânăr care a stat 3 săptămâni intubat, la ATI

De aceste concedii medicale au beneficiat, în 2021, 594 de angajați ai Primăriei Timișoara, față de 428 în 2020, totalizând aproape 3.996 de zile.

„Este adevărat că aceste concedii se înscriu în limitele legale și că suntem în pandemie. Există în Primărie oameni care muncesc, împing lucrurile înainte, și unii dintre ei au avut probleme de sănătate reale. Dar și angajați care, atunci când primesc o sarcină, își iau un medical. Iar noua organigramă a avut un impact major asupra stării de sănătate a unor foști șefi de direcții, care o țin, de atunci, din ˝medical˝ în ˝medical˝. Aceasta este o modalitate de a bloca activitatea în unele compartimente și nu este acceptabil să abuzezi de un drept individual legal prejudiciind interesul public.După apariția în spațiul public a unor informații legate de concediile medicale, am solicitat o analiză și o situație comparativă cu anul trecut”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Legea permite CJAS să verifice, în amănunțime, documentele în baza cărora medicii au acordat concediile medicale și să coroboreze datele din aceste documente, iar pentru ultimele 2 luni să verifice existența planurilor de urmărire a evoluției bolii.

CITEŞTE ŞI: Încă 11 morţi şi 280 de bolnavi în stare gravă! A fost actualizat bilanţul pandemiei

De asemenea, în cazul unor nereguli instituția are dreptul să sesizeze Colegiul Medicilor.

„Am fost avertizat că e o practică sistemică, ce nu poate fi oprită, o cutumă în administrația publică. Eu nu mă voi preface că e normal și acceptabil”, mai spune Fritz.

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest