Ion Rizea preia interimar conducerea Teatrului Național din Timișoara, după plecarea Adei Hausvater
Actorul Ion Rizea este noul director interimar al Teatrului Național Timișoara, după ce, timp de aproape două decenii au fost director general adjunct al instituției.
Funcția rămăsese vacantă după ce fostul manager, Ada Hausvater, a preluat conducerea Teatrului Național din București.
Mandatul interimar pe care Ministerul Culturii i l-a încredințat lui Ion Rizea va asigura continuitatea și stabilitatea Teatrului Național în parametrii de performanță care l-au făcut remarcat în peisajul teatral românesc.
Ca manager interimar, Ion Rizea, alături de echipa Teatrului Național din Timișoara, va duce mai departe viziunea unui teatru implicat, deschis și, în primul rând, profesionist.
În ultimele două decenii, Ada Hausvater și Ion Rizea au asigurat un management unitar, coerent și coeziv, au consolidat o echipă artistică, tehnică și administrativă profesionistă, așadar profund asumată direcțiilor de dezvoltare ale teatrului, fie că este vorba de repertoriu, de refacerea Sălii 2 sau de dezvoltarea instituțională.
„Succesul unui teatru de anvergura Teatrului Național din Timișoara se măsoară în egală măsură în aplauzele publicului și în stabilitatea pe care o poate construi din punct de vedere instituțional. Am participat activ, timp de două decenii, la implementarea arhitecturii vizionare a managementului Adei Hausvater, am investit în Teatrul Național toată energia mea, toate aptitudinile mele. Ca om de scenă, ca actor al Naționalului timișorean de aproape trei decenii și ca director general adjunct de două, am – și îndrăznesc să afirm acest lucru fără falsă modestie – o înțelegere exhaustivă asupra mecanismelor de funcționare ale acestui teatru. Ca manager interimar, voi duce mai departe proiectele și direcțiile pe care ni le-am asumat cu toții și mă voi asigura că stabilitatea fundamentală și imaginea teatrului vor păstra aceiași parametri calitativi și de conținut, iar Teatrul Național din Timișoara va însemna și în continuare aceeași voce relevantă în comunitate”, a declarat Ion Rizea, noul manager interimar al Teatrului Național.
Ion Rizea este membru al trupei Teatrului Național din Timișoara încă din perioada studenției, devenind unul dintre cele mai importante nume ale scenei timișorene, grație amplitudinii interpretative, talentului și magnetismului său, ceea ce i-a adus inclusiv un premiu UNITER pentru interpretare.
Din anul 2006, Ion Rizea și-a asumat un rol cu totul diferit de cel al actorului. Astfel, ca director general adjunct, Ion Rizea a coordonat, alături de Ada Hausvater, cele mai importante proiecte ale instituției, numele său fiind pentru totdeauna legat de realizarea Sălii 2 a Teatrului Național, sau de realizarea Atelierelor Fabrica de decoruri, prima linie de producție profesională de decoruri de teatru din România. Cu o carieră care îl recomandă ca fiind unul dintre cei mai importanți actori români ai generației sale, Ion Rizea reprezintă o prezență solidă în istoria culturală contemporană a Timișoarei.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Mașină izbită de tramvai, într-o intersecție din Timișoara! Șoferul a ajuns la spital
O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Timișul are un nou prefect! Paul Finta a depus astăzi jurământul
Paul Finta este, începând de astăzi, noul prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Va fi forfotă în școlile din Timișoara, și pe timpul verii! Primăria anunță că vor continua reparațiile
Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Temperaturi de foc, în jumătatea de vest a țării! Meteorologii au emis cod galben de caniculă
Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio
16 ore de supraviețuire cu vampiri! Cum vrea un antreprenor român să transforme Transilvania într-un magnet pentru turiștii de aventură
Daniel Bîcîilă, fondator FangLand explică de ce românii plătesc pentru experiențe intense și cum poate legenda lui Dracula deveni un produs turistic exportabil. Sursa de Vest See Full Bio

Două tinere rănite, după ce au picat cu un triciclu într-un canal de pe marginea drumului, în apropiere de Timișoara
Echipaje de poliție și medici au fost solicitate să intervină, azi-noapte, în urma unui accident rutier, la Moșnița. Sursa de Vest See Full Bio
Cerul, privit prin telescop! Eveniment organizat de UVT, în apropiere de Jebel
Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Imagini dramatice! Om resuscitat pe marginea drumului, după un accident cumplit
Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio
Fritz, atac dur la adresa justiției după ce a pierdut procesul cu ANI! „Nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio
Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese!
După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Este oficial! Paul Finta, noul prefect de Timiș! A fost adoptată Hotărârea de Guvern, cu numirea acestuia în funcție
Paul Finta va prelua funcția de prefect al județului Timiș. Acesta a fost desemnat oficial astăzi, printr-o Hotărâre de Guvern. Sursa de Vest See Full Bio
Filarmonica Banatul aduce muzica în alte două spitale din Timișoara! Când sunt programate evenimentele?
La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Ghiroda anunţă lansarea programului de finanţare nerambursabilă pentru domeniul cultură
Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

UVT își consolidează poziția între primele universități ale României în rankingul internațional Round University Ranking 2026
Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Un bărbat a făcut amenințări în mediul online și s-a trezit cu mascații la ușă! A încercat să fugă și a sărit pe geam
Polițiștii hunedoreni au intrat imediat în alertă, în urma unui mesaj din mediul online. Sursa de Vest See Full Bio

Reuniune de nivel înalt, la Timișoara! Miniștri de externe din 16 țări europene ajung în orașul de pe Bega
16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio
Un timișorean s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a apelat la un operator neautorizat pentru a scăpa de deșeuri
A vrut să scape de gunoi fără bătăi de cap și a ocolit legea, dar polițiștii locali au intrat pe fir. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Tragediile care au îndoliat Dumbrăvița au scos oamenii în stradă! Locuitorii cer trotuare și străzi mai sigure, după moartea lui Matias și a lui Dragoș
Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio






Lasă un răspuns