Skip to main content

Investiţie uriaşă, la Timişoara! Începe construcţia unui hub medical de 66 de milioane de euro

XPilates & Spa

Ministerul Sănătăţii a deblocat proiectele pentru construirea de centre medicale destinate pacienţilor cu arsuri grave.

La nivel naţional, vor fi trei astfel de centre de mari arşi: în Bucureşti, Târgu Mureş şi Timişoara, iar valoarea totată a investiţiei se ridică la 400 de milioane de euro.

România ar urma să aibă, după finalizarea celor trei centre, 31 de paturi pentru pacienţii arşi grav, 20 de paturi pentru pacienţii intermediari şi 58 de săli de operaţie dedicate pacienţilor cu aceste patologii,

CITEŞTE ŞI: Arțari, ulmi sau pomi fructiferi, plantați în Timișoara! Continuă campania de amenajare a spațiilor verzi, începută încă din toamnă

La Timişoara, se va construi o clădire nouă, cu o capacitate de 58 de paturi pentru UPU-SMURD, 6 saloane pentru mari arși, 6 rezerve pentru arși intermediari și post-critici și 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă.

De asemenea, va fi şi o secţie de terapie intensivă, cu 27 paturi, un bloc operator cu 25 de săli de operație și un heliport.

Toate aceste secţii vor fi conectate prin pasarele, iar construcţia va avea 5 etaje şi va fi amplasată în locul parcării dintre Casa Austria şi Clinica de Ortopedie.

Construirea celor trei centre de mari arşi din România a fost aprobată în anul 2014, printr-o Hotărâre de Guvern.

Atunci, au fot prevăzute patru astfel de clinici: una la Timişoara, una la Târgu Mureş şi două la Bucureşti.

Timpul a trecut, iar în august 2020, Consiliul Judeţean Timiş a emis aautorizaţia de construcţie pentru centrul de Spitalul Judeţean Timişoara.

Acum, în sfârşit vor începe lucrările, iar banii provin din împrumuturi de la BERD.

„Încă 66 milioane de euro pentru sănătatea timișorenilor! Echipa Ministerului Sănătății, condusă de ministrul Rafila, a deblocat proiectele pentru construirea centrelor destinate pacienților cu arsuri grave. Proiectul de la Timișoara a fost inițiat de Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Managerul Spitalului Județean de Timișoara, încă din anul 2015. La începutul anului 2022, proiectele aveau un risc de neîndeplinire ridicat. Lucrările de construcție vor începe la începutul lunii iunie”, a anunţat astăzi, deputatul de Timiş, Alfred Simonis.

CITEŞTE ŞI: Ultima veste despre lărgirea drumului către autostradă, prin Dumbrăviţa! Când vom putea circula pe patru benzi?

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Petronela Axinte See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Petronela Axinte See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Petronela Axinte See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Petronela Axinte See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Petronela Axinte See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Petronela Axinte See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Petronela Axinte See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Petronela Axinte See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Petronela Axinte See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Petronela Axinte See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte