Investigații PET-CT, disponibile pentru toată lumea, nu doar pentru pacienții internați! Vezi aici cum poți beneficia de o astfel de procedură, la Spitalul Victor Babeș din Timișoara!

Începând din această săptămâna, pot fi făcute programări pentru realizarea de investigații imagistice de tip PET-CT în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Aparatul a fost pus în funcțiune în toamna anului trecut, dar până acum au fost făcute investigații doar pacienților internați în unitatea sanitară.
Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) este o metodă de evaluare, de înaltă performanță, care permite obținerea unor imagini detaliate și foarte precise ale structurii și funcției diferitelor țesuturi și organe.
“PET-CT-ul poate evidenția modificările metabolice cu 6 până la 12 luni înainte ca acestea să fie detectate la nivel morfologic cu investigațiile clasice, CT sau RMN. O asemenea evaluare este utilă în cazul diagnosticării cancerului, a stadializării, adică a evaluării extinderii unei boli oncologice, în cadrul monitorizării post-tratament a cancerului, și în diagnosticarea metastazelor. De asemenea, are recomandări de folosire în cazul bolilor inflamatorii cronice, inflamațiilor pulmonare, de exemplu, dar și a altor boli respiratorii. Până acum, puteam face investigații doar pacienților internați în Spitalul Victor Babeș. Am obținut, însă, aprobările necesare pentru realizarea de evaluări PET-CT și la cerere, deocamdata contra cost”, spune dr. Diana Manolescu – director medical Spitalul Victor Babeș Timișoara.
Investigația se face în baza unei recomandări de PET-CT de la medicul specialist.
Programările se fac de luni până vineri, în intervalul orar 07.00-13.00, la telefon 0746024357. Tariful pentru această investigație este de 4.300 de lei. Banii se achita în contul RO04TREZ62121F330800XXXX deschis la Trezoreria Municipiului Timișoara. În momentul efectuării plații, trebuie specificat: „Taxa PET-CT” și numele pacientului iar la rubrica „beneficiar”: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie dr,. Victor Babeș, Timișoara și codul fiscal al unității sanitare : 2487647
În momentul prezentării, pacienții trebuie să aibă asupra lor: un document de identitate, recomandarea de la medicul specialist, documente cu istoricul medical, rezultatul altor investigații imagistice anterioare (CT, RMN, PET-CT, radiografii, mamografii)
Pregătirea pacientului pentru investigația PET-CT:
Cu 6 ore înainte de investigație:
– Nu fumați
– Nu mâncați și nu beți cafea, ceai, alcool, lichide bogate în calorii.
– Nu mestecați gumă și nu mâncați bomboane.
– În cazul în care programarea este făcută după-amiază, puteți lua un mic dejun cu 6 ore înainte de ora programată (carne slabă, omletă, lactate și cât mai multă apă plata (nu minerală). Nu consumați sucuri sau zahăr.
Cu 24 – 48 de ore înainte de investigație :
– Evitați alimentele cu un conținut crescut de carbohidrați (pâine , paste făinoase, fasole, orez, mămăliga, mazăre, cartofi, etc)
– Consumați proteine (carne slabă, ouă, legume, lactate)
– Nu consumați cafea, alcool, zahăr sau băuturi dulci sau carbogazoase.
– Consumați cât mai multă apă plată.
– Sunt interzise activitățile fizice intense (alergat, ridicat greutăți)
– De evitat frigul
Medicația:
– Puteți lua medicamente doar cu apă și dacă sunt tolerate pe stomacul gol
– În ceea ce privește medicamentele, informați medicul despre orice tratament pe care li urmați, deoarece anumite medicamente pot influența rezultatele investigației PET-CT.
– Se vor administra toate medicamentele din schemă de tratament în mod obișnuit (medicamente pentru hipertensiune, cardiopatie ischemică, diuretice, antibiotice, etc)
– Nu luați medicamente care conțin zahăr (ex: siropul de tuse)
Din cauza modificărilor metabolice induse de procedurile terapeutice, examinarea PET-CT se indică:
– La minim 2-4 săptămâni post chimioterapie (Limfoame)
– La minim 4-6 săptămâni post intervenție chirurgicală
– La minim 2 – 3 luni post radioterapie.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal monstru, la Timișoara! Tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Au intervenit mai multe echipaje de poliție
A fost scandal de proporții, azi-noapte, la Timișoara. Au intervenit polițiștii. Sursa de Vest See Full Bio

Veste bună pentru timișoreni! Bilete la jumătate de preț, la concertul Alphaville
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio
Au început preînscrierile pentru admiterea la facultate! Politehnica Timișoara pune la bătaie peste 2.000 de locuri bugetate
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Alertă meteo! Mai multe regiuni din țară, sub cod galben de vânt, vijelii și instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio
Muzică clasică, jazz și sonorități contemporane, într-un recital de excepție, la Filarmonica Banatul din Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la recitalul „4ELEMENTS: (re)Shaping Music”. Sursa de Vest See Full Bio

Vrei să urmezi studii superioare? Vezi aici oferta educațională a Universității de Științele Vieții din Timișoara
Alegerea unui program de studiu este unul dintre cele mai importante decizii pentru viitorul profesional al unui tânăr. Sursa de Vest See Full Bio

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Adolescent, cercetat pentru trafic de minori! A determinat o fată de 15 ani să se prostitueze
Un adolescent de 16 ani, din Hunedoara, este cercetat pentru trafic de minori. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns