Intervenție dramatică, în miez de noapte! Patru victime, după ce o mașină s-a prăbușit într-o râpă

Mobilizare uriașă de forțe, pentru salvarea victimelor unui accident cumplit, care s-a petrecut în apropiere de Lugoj, unde o mașină în care erau patru persoane, a părăsit șoseaua și s-a răsturnat în afara părții carosabilului.
Accidentul a avut loc pe DN 68 A, în localitatea Traian Vuia, unde au ajuns, de urgență, 14 pompieri și patru echipaje medicale.
La sosirea echipelor de intervenție, două victime erau în afara autoturismului, iar alte două erau blocate în mașină.
Din primele informații, șoferul autoturismului a pierdut controlul asupra direcție de mers, mașina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
A fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru scoaterea celor dou persoane care erau inconștiente.
„La locul evenimentului s-au deplasat 14 pompieri din cadrul Detașamentului Lugoj și Stației Făget cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și 2 ambulanțe SMURD. La locul evenimentului au fost alocate două ambulanțe SAJ, dintre care, una cu medic. La momentul sosirii echipajelor, autoturismul era răsturnat înafara părții carosabile, cu 2 victime autoevacuate și alte 2 încarcerate, inconștiente. În timpul manevrelor de extragere, una dintre victime a început să comunice cu salvatorii, aceasta fiind extrasă conștientă. Cea de-a doua victimă încarcerată a fost extrasă cu semne vitale”, transmite ISU Timiș.
Toate cele patru victime, trei bărbați și o femeie, au fost transportate de urgență la spital, unde medicii depun toate eforturile, pentru salvarea lor.
În paralel, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut accidentul.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Video: Explozie, la etajul trei al unui bloc de locuinţe! 10 apartamente, afectate de suflul deflagraţiei

Circulația mijloacelor de transport în comun, restricționată de parada militară din 1 Decembrie!

Se oprește mâine apa, în două localități din Timiș! Aquatim lucrează la rețelele de distribuție

Fritz anunţă o nouă victorie în instanţă, împotriva “interlopilor” de pe malul Begăi! Urmează evacuarea chiriaşilor de la Ştrandul ZHH

Documentarul „Flavours of Banat and Crișana”, realizat de britanicul Charlie Ottley, proiectat la Consiliul Județean!

La Timişoara a început lupta contra poleiului! Primăria anunţă că a împrăştiat deja, peste 70 de tone material antiderapant

Două victime, în urma unui accident, pe o șosea din vestul țării! Una a rămas încarcerată. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Deputatul PSD, Alfred Simonis, îi arată pisica vicepreşedintelui CJT, Alexandru Proteasa: Se adună nori negri deasupra Moşniţei şi Consiliului Judeţean

Apelul disperat al unei mame! Nu mai știe nimic de fiul ei, plecat la muncă în Germania! Femeia a cerut ajutorul Poliției

Little Main Stage aduce magia muzicii în inimile copiilor din centrele sociale din Timișoara

Bătrâni, în pericol! A fost nevoie de intervenţia pompierilor, pentru salvarea a doi pensionari de 74, respectiv 75 de ani

Tratament non-invaziv, pentru durerile articulare, la Spitalul CFR Timişoara! Infiltraţiile care le oferă pacienţilor, mobilitate maximă

Video: Circ în Consiliul Judeţean Timiş! „Bătaie” în bannere şi o înregistrare explozivă, în care fratele lui Alfred Simonis îi ameninţă pe Nica şi Proteasa

Un mort și doi răniți, lângă Timișoara, după ce o mașină s-a izbit violent de un copac

FOTO/VIDEO Atmosferă de sărbătoare la Timișoara! S-a deschis Târgul de Crăciun și a fost aprins iluminatul festiv. Piața Sf. Gheorghe a rămas în întuneric, după ce tirul care aducea decorațiunile s-a răsturnat

FOTO Timișoara îmbrăcată în alb! Au căzut primii fulgi de zăpadă din această iarnă

VIDEO Condiţii de iarnă pe şoselele din vestul țării! DRDP Timişoara a intervenit în ultimele 24 de ore cu peste 50 de utilaje

Lasă un răspuns