Începe Timișoara Refugee Art Festival! Evenimentul este la cea de-a VII-a ediție
Timișoara se pregătește să găzduiască, între 20 și 26 iunie, cea de-a VII-a ediție Timișoara Refugee Art Festival.
În fiecare an, TRAF are loc în contextul celebrării Zilei Mondiale a Refugiatului, pe 20 iunie. Organizatorii evenimentului, alături de partenerii și comunitatea locală, aduc împreună comunitățile de refugiați și localnici într-un schimb intercultural de neuitat.
Anul acesta, între activitățile festivalului se numără și un film documentar care prezintă drumul unui refugiat din Afganistan prin Timișoara, până în Belgia, dar și un recital de pian, expoziții, instalații de artă, activități pentru cei mici și toți cei curioși de tradiții, obiceiuri și gusturi de pe alte meleaguri. Nici anul acesta nu lipsește picnicul.
Printre momentele deosebite ale ediției din acest an se numără atelierele de artă care promovează interacțiunea între participanți. Toate au rolul de a aduce împreună comunitatea într-un cadru autentic, recreând astfel și tradiția străveche de a aduna oamenii pentru a socializa și a se cunoaște.
“Vom amplasa o instalație de artă în jurul unui copac din Parcul Central din Timișoara. Opera de artă este realizată de refugiați adulți și copii din Ucraina și se va lumina prin intermediul unor sisteme solare autonome. Instalația va include, de asemenea, o bancă specială destinată lecturii, pe care oamenii vor putea citi cuvinte încurajatoare și mesaje de bunătate scrise pe bucăți de pânză. Banca va rămâne amplasată timp de trei luni în parc pentru toți cei care vor dori să o vadă”, explică Flavius Ilioni Loga, coordonatorul Asociației LOGS, organizatorul festivalului.
În cadrul festivalului, la Cinema Victoria, va fi prezentat un documentar realizat de un refugiat afgan care a străbătut drumul din Afganistan până în Belgia. El a plecat de acasă singur, la 14 ani. Filmul cuprinde imagini surprinse și în Timișoara, oferind, astfel, o perspectivă autentică asupra experiențelor trăite de el.
“Este important să celebrăm multiculturalitatea, să ne bucurăm de fiecare schimb de experiență pe care îl avem cu cei din orașul nostru. Cred că este foarte important și să știm povestea lor. Cea a lui Sajid Khan Nasiri este o poveste dură, o realitate la care nu avem acces. Călătoria lui din Afganistan a durat doi ani, timp în care adolescentul a documentat totul pe telefon până când a ajuns în Belgia și a cerut azil”, a spus Flavius Ilioni Loga, coordonatorul Asociației LOGS.
Un alt aspect important al festivalului este schimbul intercultural prin intermediul artei culinare. Refugiații vor pregăti mâncăruri tradiționale, anul acesta în Parcul Carmen Sylva din oraș, oferind ocazia participanților să se bucure de interacțiuni autentice, pictură pe față și, nu în ultimul rând, gustări delicioase.
Sportul se va regăsi și el în cadrul festivalului, prin intermediul turului de alergare la Dumbrăvița, la care vor participa și refugiați. Un campionat de fotbal va aduce în același echipe locale și refugiați din Ucraina, consolidând astfel legăturile dintre comunități.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Pune-i botniță câinelui! Îndemnul care l-a scos din minți pe un bărbat! A scos cuțitul și un spray lacrimogen
Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Peste 500 de participanți și aproape 15.500 de euro strânși pentru comunitate la „Giarmata în Mișcare”
Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Toleranță zero pentru cei care abandonează deșeurile pe domeniul public al Timișoarei! Polițiștii locali au aplicat amenzi usturătoare
Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Timișoara trimite încă patru generatoare, în Ucraina! Primăria a plătit 170.000 de lei pentru ele
În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Motociclist accidentat mortal, pe o șosea din vestul țării! O altă persoană a ajuns la spital
O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a ajuns la spital, după un accident cumplit. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio








Lasă un răspuns