Skip to main content

Incendiu uriaş! Au fost mistuite două gospodării! Pagubele sunt imense

XPilates & Spa

Două gospodării din Banat, cuprinse de flăcări în aceaastă dimineață! Pompierii s-au chinuit trei ore să stingă incendiul.

CITEȘTE ȘI: Incredibil ce i-a spus un hoţ, bărbatului pe care tocmai îl jefuia! Scena s-a petrecut azi-noapte

Alarma s-a dat la primele ore ale dimineții. Două case din satul Poiana, comuna Buchin din Caraș-Severin au fost curpinse de flăcări uriașe. Pompierii au ajuns de urgență cu mai multe autospeciale pentru a stinge incendiul, ce se extindea cu repeziciune.

Azi dimineață, în jurul orei 05:00, în sat Poiana, comuna Buchin, a izbucnit un incendiu care a afectat două gospodării. Au intervenit de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș. Incendiul se manifesta violent, cu flacără, la acoperișurile celor două gospodării și la un șopron. Interventia pompierilor militari pentru lichidarea incendiului, izbucnit se pare, din cauza unui scurtcircuit electric produs la o doza neizolată corespunzator și amplasată pe materiale combustibile, a durat aproximativ trei ore. Pentru împiedicarea propagării la o altă gospodărie, a fost necesară înlăturarea mai multor țigle de pe acoperișul acesteia”, transmit reprezentanții ISU Semenic. 

incediu poiana 1

Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, însă pagubele sunt de ordinul zecilor de mii de lei, conform pompierilor.

Valoarea estimată a pagubelor este de 40.000 lei, iar cea a bunurilor salvate este de 300.000 lei. Au ars 50 mp din acoperișul clădirii în care a izbucnit incendiul, 10 mp din acoperișul celei de-a doua clădiri și un sopron din lemn cu o suprafata de circa 50 mp”, mai spun pompierii cărășeni.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ