Skip to main content

Implică-te şi tu! Se caută un sat din judeţul Timiş, în care voluntarii vor zugrăvi 30 de case!

XPilates & Spa

Asociația Acasă în Banat pregătește o nouă ediție a festivalului „Color the Village/Colorează Satul” – Festivalul Faptelor Bune.

În vara anului viitor, voluntarii se vor reuni din nou pentru a da viață și culoare unui alt sat din Banat.

Obiectivul este același: vor fi zugrăvite 30 de case, în 3 zile.

Dacă anul acesta, festivalul s-a desfășurat în județul Caraș Severin, în localitatea Eftimie Murgu, în 2020, Asociația Acasă în Banat dorește să intervină într-o localitate din județul Timiș.

CITEŞTE ŞI: Aproape de coma alcoolică, un şofer a intrat în plin într-o staţie de tramvai, iar maşina a luat foc

Timp de 2 săptămâni, până în data de 28 noiembrie, se pot trimite propuneri pentru sate din județul Timiș, iar membrii asociației vor analiza propunerile și vor alege cea mai potrivită locație pentru desfășurarea evenimentului.

”Vom alege un sat din Timiș care să ne primească cu brațele deschise, să găzduiască voluntarii, să îi omenească și să îi ajute când au nevoie. Dacă la prima ediție ne-am decis să ajutăm un sat cu real potențial turistic, prea puțin valorificat, de această dată ne îndreptăm atenția către un sat defavorizat, iar acțiunea noastră să aibă un impact real asupra acelei comunități”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Prima ediție Color the Village a avut loc în acest an în localitatea Eftimie Murgu, județul Caraș Severin.

Peste 250 de voluntari au reușit o performanță incredibilă și au zugrăvit 34 de case.  

Cine dorește să trimită propuneri pentru a doua ediție Color the Village – Festivalul Faptelor Bune, poate completa următorul formular: https://forms.gle/X7WTFa4s3KSVt3Hv6

CITEŞTE ŞI: Video: Scene înfiorătoare, la circ! O acrobată s-a prăbuşit în gol de la aproape 5 metri înălţime

Persoanele juridice care doresc să sprijine acest proiect îi pot contacta pe reprezentanţii Asociaţiei, la adresa de email acasainbanat@gmail.com sau la nr. tel. 0748918091.

Donații pentru acest proiect se pot face către: Asociația Acasă în Banat

Cont LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Cont EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/ BIC: BTRLRO22

PayPal: acasainbanat@gmail.com

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest