Reprezentaţia a avut loc în municipiu Hunedoara, iar la un moment dat, “Miss Virginia”, una dintre acrobate, se pregătea să îşi înceapă numărul la înălţime.
CITEŞTE ŞI: Video: Incendiu violent! Pompierii au luptat 4 ore cu flăcările violente care ameninţau să se extindă
Spectatorii urmăreau cu sufletul la gură, demonstraţia tinerei, care era susţinută de o coardă.
Brusc, aceasta s-a rupt, iar acrobata s-a prăbuşit în gol, câţiva metri, sub privirile îngrozite ale oamenilor din sală.
În filmările spectatorilor se vede că “Miss Virginia” era conştientă, însă a suferit leziuni grave.
A fost preluată Imediat de o ambulanţă şi transportată la spital.
Tânăra a suferit multiple fracture şi a fost supusă de urgenţă, unei intervenţii chirurgicale.